Spectacol astronomic: Jupiter, Mercur şi Venus au început „dansul planetelor”, vizibil cu ochiul liber pe cerul de seară
Jupiter, Venus şi Mercur au fost vizibile într-o formaţie triunghiulară în partea de vest a cerului, fenomen ce poartă numele de conjuncţie.
„O conjuncţie triplă a planetelor este un fenomen destul de rar”, a explicat astronomul Tony Phillips în ghidul de observare elaborat de NASA. „Acest eveniment a avut loc ultima oară în mai 2011 şi nu se va mai repeta până în ianuarie 2021”, a explicat specialistul.
Venus este cea mai luminoasă dintre cele trei planete ce pot fi admirate pe cer seara, fiind urmată de Jupiter şi, apoi, de Mercur. Planetele au putut fi observate aproape de orizont, spre vest, pe cerul de seară.
„Atunci când vedem o singură planetă pe cer seara este posibil să nu-i acordăm foarte multă atenţie, pentru că se aseamănă cu o stea”, afirmă Ben Burress, astronom în cadrul Chabot Space and Science Center din Oakland, California.
„Dar atunci când sunt împreună, ca aseară, într-o configuraţie apropiată pe care nu am mai văzut-o în ultima vreme, mintea noastră conştientizează faptul că se deplasează şi că, în acest caz, se deplasează împreună”, a mai spus Burress. „Acest lucru ne reaminteşte că cerul nu este static şi de neschimbat, ci are o personalitate dinamică, fiind constant în mişcare”, a mai spus astronomul.
Chiar dacă planetele se găsesc la sute de milioane de kilometri distanţă una de cealaltă, în ziua de marţi Venus şi Jupiter vor apărea pe cer extrem de apropiate, separate de doar un grad, formând „o pereche spectaculoasă”, spune Phillips.
Mercur se găseşte la 169 de milioane de kilometri de Terra, Venus la peste 241 de milioane de kilometri distanţă, iar Jupiter tocmai la 909 milioane de kilometri depărtare.
„Este captivant să vezi această grupare a planetelor. Jupiter şi Venus sunt mai luminoase decât cele mai luminoase stele, iar a vedea aceste două planete atât de apropiate una de cealaltă este remarcabil”, a mai spus Burress.
Dacă doriţi să fiţi martori la acest spectacol celest, priviţi cerul la aproximativ 45 de minute – o oră de la apus, spre vest–nord-vest. Planetele vor putea fi urmărite cu ochiul liber (însă un binocul v-ar oferi o perspectivă mai spectaculoasă).
Specialiştii de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” au realizat o hartă a cerului pentru următoarele zile:
Surse: Daily Mail, Astro-Urseanu