„Ciupercăria” de pe corpul uman: un studiu amplu dezvăluie lucruri uimitoare despre noi

24 05. 2013, 13:09

Studiul a fost realizat de specialişti din cadrul National Institutes of Health, SUA, care au secvenţiat  genomul speciilor de ciuperci microscopice de pe pielea adulţilor sănătoşi, pentru a putea descrie populaţiile fungice normale de pe piele. 

Pielea corpului uman este un ecosistem complex, pe care trăiesc numeroase specii de microorganisme – ciuperci microscopice, bacterii, virusuri – care alcătuiesc, colectiv, microbiomul pielii. (În imaginile de mai jos, bacteriile apar colorate în roz, iar fungii în albastru-verzui; porţiuni din firele de păr apar colorate în galben.)

Infecţiile fungice – numite şi micoze – ale pielii afectează foarte mulţi oameni (29 de milioane numai în SUA), dar fungii pot fi dificil de cultivat în laborator, ceea ce îngreunează diagnosticul şi tratamentul micozelor, chiar şi în cazul celor mai comune, precum micozele care apar la nivelul degetelor de la picioare.

Cercetătorii au extins un studiu realizat recent de ei (asupra bacteriilor care trăiesc pe piele), concentrându-se de data aceasta asupra fungilor, cărora le-au secvenţiat genoamele. Rezultatele au fost prezentate în ediţia online a publicaţiei Nature.

Iată câteva dintre descoperiri:

  • pe cap şi trunchi predomină un anumit tip de fungi, din genul Malassezia.
  • pe pielea mâinilor, unde există o mare diversitatate de bacterii, trăiesc relativ puţine tipuri de fungi
  • în schimb, la nivelul labelor picioarelor, inclusiv unghiile, călcâiele şi spaţiul dintre degete, exsită o diversitatate extraordinară de specii de fungi.
  • în ansamblu, cercetările au arătat că diversitatea fungilor este legată mai curând de regiunea studiată a corpului, decât de indivizi. Cele 14 regiuni ale copului de unde au fost prelevate probe au fost alese pe baza unor observaţii clinice: sunt locurile în care apar cel mai des afecţiuni ale pielii produse de ciuperci.
  • cel mai complex loc s-a dovedit a fi călcâiul, unde au fost descoperite aproximativ 80 de genuri de fungi; cercetătorii au găsit cca. 60 de tipuri la nivelul unghiilor de la picioare şi cca. 40 de tipuri pe pielea dintre degete,.
  • o diversitate fungică moderată se întâlneşte la nivelul plicii cotului, pe partea interioară a antebraţului şi pe palme, în fiecare loc găsindu-se 18-32 genuri de fungi.
  • surprinzător, pielea capului şi a trunchiului, inclusiv pe spate, ceafă, pavilionul urechii, partea din spatele urechilor şi între sprâncene, adăpostesc mult mai puţine timpuri de fungi – între 2 şi 10.

Împreună cu descoperirile recente privind bacteriile care trăiesc pe piele, aceste noi rezultate oferă un tablou mai clar asupra diversităţii şi complexităţii uimitoare a microbiomului pielii umane.

Cunoscând mai bine aceste ecosisteme bacteriene şi fungice, specialiştii vor putea aborda mai eficient tratamentul unor boli de piele, inclusiv a unor afecţiuni asociate cu tratamentele împotriva cancerului.

Dar descoperile sunt importante chiar şi pentru viaţa de zi cu zi. În acest sens, este reprezentativă recomandarea făcută de Julie Segre, unul dintre autorii studiului: „Concluzia este că picioarele au o enormă diversitate fungică, aşa că purtaţi şlapi în vestiar dacă nu vreţi să vă amestecaţi propriii fungi cu fungii altora.”

Sursa: Science Daily