Record în Florida: a fost capturat cel mai lung piton birmanez descoperit vreodată! (FOTO/VIDEO)
Jason Leon, bărbatul în vârstă de 23 de ani ce a descoperit uriaşul piton, s-a luptat cu şarpele după ce l-a descoperit, în ciuda faptului că pitonul era de trei ori mai mare decât el.
Conform televiziunii CBS din Miami, Leon a zărit şarpele în timp ce conducea noaptea printr-o zonă rurală din regiunea Miami-Dade.
„Leon a oprit maşina, a apucat şarpele din spatele capului şi a început să-l scoată din tufiş. Când şarpele a început să i se încolăcească pe picior, bărbatul a cerut ajutorul altor persoane şi apoi a folosit un cuţit pentru a ucide şarpele”, a relatat televiziunea CBS.
Leon, ce afirmă că are experienţă în manevrarea şerpilor, a scăpat fără probleme.
Bărbatul a fost felicitat de oficialii Florida Fish and Wildlife Conservation Commission (FWC) pentru că a eliminat reptila, aceşti şerpi reprezentând o problemă serioasă pentru statul american Florida.
Originari din India şi Asia de Est, pitonii sunt consideraţi o specie invazivă în Florida. Pitonii birmanezi sunt una din cele nouă specii de şerpi constrictori, ce numără aproximativ 1 milion de exemplare, ce au fost importate în Statele Unite ale Americii în ultimii 30 de ani.
Majoritatea acestor animale au scăpat sau au fost eliberate în sălbăticie, având o afinitate mai ales pentru mlaştinile Everglades din sudul Floridei. Deşi sunt vânaţi când sunt mici, atunci când şerpii ating vârsta adultă şi dimensiuni de aproape 6 metri, aceştia nu mai au prădători naturali, astfel că pot distruge ecosistemele din regiune.
„Pitonii birmanezi pot mânca orice de la mamifere mici, alte reptile şi păsări”, explică reprezentanta FWC, Carli Segelson. De asemenea, „pitonii consumă sursele de hrană ale animalelor native”, mai spune specialista.
Şerpii reprezintă o problemă atât de mare încât FWC organizează anual un maraton de prins pitoni, intitulat The Python Challenge, ce încurajează publicul să adune pitoni pentru a obţine recompense în bani.
Anul acesta au fost capturaţi 68 de şerpi cu ocazia Python Challenge, iar Segelson afirmă că acest program va permite cercetătorilor să înţeleagă mai bine ce mănâncă pitonii din Florida.
„Ecosistemul Everglades este un habitat extrem de important pentru o varietate de animale. Nu există nimic asemănător în restul ţării”, explică Segelson.
Reprezentanţii FWC recomandă publicului să anunţe orice captură pe site-ul www.ivegot1.org, prin telefon sau prin aplicaţiile de telefon mobil.
Sursa: National Geographic