Home » D:News » „Cea mai distrugătoare tornadă din istoria omenirii” a făcut cel puţin 24 de victime în SUA (FOTO/VIDEO)

„Cea mai distrugătoare tornadă din istoria omenirii” a făcut cel puţin 24 de victime în SUA (FOTO/VIDEO)

Publicat: 21.05.2013
Cel puţin 24 de persoane au murit în urma unei tornade care a făcut ravagii luni după-amiază în oraşul Moore din suburbiile Oklahoma City (sudul Statelor Unite), distrugând cel puţin două şcoli şi sute de case, a transmis televiziunea CNN, citată de AFP.

Postul nu a furnizat numărarea precisă a victimelor însă conform postului local KFOR/NBC, două dintre persoanele ucise sunt o mamă şi copilul său care se refugiaseră într-un congelator. 

Un jurnalist al postului local KFOR a anunţat, după ce a văzut la faţa locului efectele fenomenului natural, că este vorba despre „cea mai distrugătoare tornadă din istoria omenirii”.

 

Puternica tornadă care a devastat luni Oklahoma City a provocat moartea a cel puţin 24 de persoane, conform unui bilanţ oficial anunţat de autorităţile locale.

Amy Elliott, un oficial statal, a declarat că au fost găsite 24 de cadavre, cele mai multe fiind deja identificate. Tornada a afectat luni oraşul Moore, o suburbie din Oklahoma City.

Peste 100 de persoane au fost salvate de serviciile de intervenţie după tornadă.

Câteva persoane sunt date dispărute în urma tornadei.

Televiziunea locală, cu ajutorul unui elicopter, a transmis imagini cu case complet distruse pe zeci de hectare, cu stive de maşini şi oameni care căutau prin dărâmături.

Cel puţin un incendiu a fost semnalat.

Centrul medical din oraş a fost evacuat, conform unui purtător de cuvânt al CNN şi toţi pacienţii au fost transportaţi către alte spitale. Garda naţională a fost chemată.

Conform postului News 9, adăposturi de urgenţă au fost amplasate în oraşul Oklahoma City, mai ales în biserici.

La sfârşitul după-amiezii, tornada a trecut de Moore şi părea să ameninţe oraşul Meeker.

Agenţia meteorologică naţională a evaluat tornada ca fiind de o forţă EF-4, scara de amploare a tornadelor, ceea ce înseamnă că este o tornadă cu rafale de vânt între 260 şi 320 de kilometri pe oră.

„Ne aşteptăm ca această furtună să continue să se mărească în Oklahoma”, a declarat anterior pentru postul american CNN guvernatoarea statului Mary Fallin, în timp ce serviciile de meteorologie au făcut apel către locuitori să se protejeze.

Preşedintele Barack Obama „urmăreşte evoluţia situaţiei”, a declarat un responsabil al Casei Albe iar FEMA, serviciile de irgenţă federale, sunt în alertă şi se pregătesc că acorde orice ajutor necesar.

Tornadele afectează des câmpiile Oklahomei, însă ating rar zonele locuite, aşa cum s-a întâmplat luni.

 

Tornadele sunt un fenomen obişnuit în zona Marilor Câmpii din Statele Unite, dar cea de luni soldată cu cel puţin 24 de morţi de la periferia Oklahoma City a fost una dintre cele mai puternice, o situaţie rar întâlnită în oraşe, afirmă experţii, citaţi de AFP.

„Este o tornadă de catogoria EF-5, nivelul maxim al clasificării”, cu rafale de vânt cu viteze de peste 320 de kilometri pe oră, a declarat pentru AFP Kelly Pirtle de la laboratorul naţional ce studiază furtunile cele mai puternice în cadrul agenţiei oceanografice şi atmosferice americane (NOAA).

„Având în vedere amploarea pagubelor, am stabilit că este vorba despre o tornadă EF-5”, a precizat ea din Norman, în Oklahoma.

Aceasta înseamnă că tornada care a distrus numeroase locuinţe, două şcoli şi un spital a fost însoţită de „rafale de vânt cu viteză de peste 320 de kilometri pe oră„, a adăugat ea.

Depresiunea a fost clasificată iniţial de nivel EF-4, cu o viteză de 260-320 de kilometri pe oră.

Acest fenomen este relativ comun în Statele Unite, subliniază NOAA. Majoritatea se produc în statele din Marile Câmpii: Texas, Oklahoma, Kansas dar şi în Florida.

Cu 1.200 de tornade în medie pe an, Statele Unite sunt ţara cu cel mai mare număr de tornade din lume. Pe locurile următoare se află Argentina şi Bangladesh, precizează agenţia.

„Doar 2 la sută dintre tornadele din Statele Unite ating acest nivel”, a subliniat anterior Andrew Barrett, meteorolog la Universitatea Reading (Marea Britanie).

Culmea ghinionului, aceasta a afectat un oraş, un fenomen din fericire mult mai rar decât tornadele însele.

Marile Câmpii americane sunt zonele cele mai propice pentru furtuni, „prin urmare, din punct de vedere statistic, mai propice pentru apariţia tornadelor”, a explicat pentru AFP Jean-Marie Carrière, director de previziuni la Météo-France.

Tornadele sunt întotdeauna asociate cu furtuni foarte violente, numite „furtuni supercelulare”, un fenomen complex care face încă obiectul cercetărilor. Dar deşi se cunoaşte bine contextul în care pot lua naştere tornadele, acestea rămân dificil de prevăzut cu precizie. „Sunt cazuri în care sunt întrunite toate condiţiile şi totuşi acestea nu se produc”, a subliniat Carrière.

Acest fenomen meteorologic există şi în Europa. Depresiuni de nivelul EF-4 au EF-5 s-au produs deja în Franţa. În schimb, „nimic nu permite să se afirmă că tornadele devin mai frecvente sau mai puternice”, a asigurar Ross Reynolds. „Există o mare variaţie de la un an la altul”, a adăugat el.

Potrivit specialiştilor, este „foarte dificil” de spus dacă schimbările climatice cresc frecvenţa sau puterea tornadelor.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...