În curând, am putea purta în piept inimi artificiale (VIDEO)

20 05. 2013, 12:51

 

Firma franceză CARMAT, care a proiectat şi dezvoltat cel mai avansat model actual de inimă în întregime artificială, a promit aprobarea de a-l testa în cadrul a patru renumite centre de chirurgie cardiacă din Belgia, Polonia, Arabia Saudită şi Slovenia.

Inima artificială bio-protetică realizată de CARMAT urmează să fie implantată chirurgical unor pacienţi cu insuficienţă cardiacă gravă, pentru a testa modul în care funcţionează şi este suportată de organism.   

Insuficienţa cardiacă, acută sau cronică, este una dintre marile probleme de sănătate publică, la nivel internaţional; în ţările dezvoltate, afectează aproximativ 100 milioane de pacienţi. Implantarea unei inimi artificiale ar putea fi o alternativă la transplantul de inimă, în condiţiile în care nu există nici pe departe suficiente organe pentru transplant.

Inima artificială realizată de CARMAT are la bază, pe de o parte, contribuţia prof. Alain Carpentier, inventatorul valvelor cardiace artificiale Carpentier-Edwards®, foarte larg utilizate la ora actuală în chirurgia cardiacă, iar pe de altă parte, performanţele tehnologice asigurate de EADS (European Aeronautic Defence and Space Company), o companie europeană lider în domeniul aerospaţial.

Inima artificială CARMAT se inspiră din caractersticile inimii naturale, în ceea ce priveşte mărimea şi modul de funcţionare, dar este un dispozitiv sofisticat, construit din materiale inovatoare, biocompatibile, şi înzestrat cu două micro-pompe hidraulice destinate să imite contracţiile inimii adevărate.

Dacă testele clinice vor avea succesul scontat, inima artificială ar putea reprezenta salvarea pentru milioane de pacienţi atinşi de insuficienţă cardiacă severă, îmbunătăţindu-le considerabil calitatea vieţii.

Sursa: Reuters, CARMAT