Suzeta poate fi periculoasă: de ce bebeluşii nu trebuie să se atingă de miere?
Această toxină este foarte periculoasă otrăvind terminaţiile nervoase şi paralizând muşchii. Clostridium botulinum este aceeaşi bacterie care se comercializează sub numele de BOTOX® pentru a potoli spasmele musculare, a trata migrenele şi a „şterge” ridurile de expresie. Totuşi, la copii, bacteria poate duce la botulism.
Botulismul infantil poate duce la dezvoltarea sindromului flopy (diminuarea tonusului muscular) sau chiar la „deces subit şi neaşteptat”. Deşi cazurile nu sunt dese, există multe exemple în literatura de specialitate ce demonstrează că botulismul infantil poate apărea ca urmare a consumului de miere.
Un studiu publicat recent a indicat că din 397 de părinţi de sugari, 11% le dădeau copiilor suzete umplute cu miere (care se comercializează în SUA). Studiul a fost efectuat pe subiecţi din Houston, mare parte dintre ei (81%) fiind hispanici. Părinţii au declarat că foloseau suzetele umplute cu miere fie pentru că aşa era tradiţia, fie pentru că ei credeau că ar fi mai sănătoase aducând diferite beneficii precum stoparea colicilor.
Singurele cercetări realizate asupra legăturii dintre botulism şi suzetele cu miere au studiat obiceiul părinţilor de a înmuia suzeta în miere. Chiar dacă din suzetele umplute, mierea nu curge, nu este normal să pui în gura bebeluşului tău un „săculeţ” subţire umplut cu această substanţă pentru că există riscul ca suzeta să se spargă. Mai mult, chiar dacă ea rămâne intactă, tot există posibilitatea de a-l face pe sugar să prefere mierea şi să îi determine pe părinţi să o foloseşte ca aliment în mâncarea lui.
Sursa: The Atlantic