Un eveniment aparent banal din timpul sarcinii îl poate face pe bebeluş să sufere de tulburarea bipolară

09 05. 2013, 12:27

Cercetările au indicat că acei copii născuţi din mame care au avut gripă în timpul sarcinii au de patru ori mai multe şanse de a dezvolta tulburarea bipolară. 

Totuşi, pentru moment specialiştii sunt de părere că nu ar trebui să ne îngrijorăm, având în vedere că riscul este destul de scăzut şi că studiul va trebui realizat pe un eşantion mai mare pentru a se putea confirma existenţa acestei legături. 

Oamenii de ştiinţă din Africa de Sud şi Statele Unite au analizat informaţii despre indivizi născuţi în perioada 1959 şi 1966 şi despre sănătatea mamelor lor. Astfel, s-a constatat că dintre cei 92 de participanţi care sufereau de tulburarea bipolară, 8 fuseseră expuşi la gripă în timpul vieţii intrauterine. 

„Descendenţii care au fost expuşi la infecţia gripală a mamei în timpul sarcinii aveau o probabilitate de 4 ori mai mare de a dezvolta tulburarea bipolară, comparativ cu cei care nu au fost expuşi”, au declarat experţii. 

Cercetătorii cred că gripa poate perturba dezvoltarea creierului. În acelaşi timp, ei explică faptul că boala a fost anterior asociată cu schizofrenia la copii. 

„Dacă cercetările viitoare confirmă legătura, atunci cei care fac politicile privind sănătatea viitoarelor mame ar trebui să ia în considerare şi acţiunile pentru prevenirea gripei înainte de sarcină. Dar asta nu înseamnă că mamele trebui să îşi facă griji. Riscul ca urmaşii să dezvolte tulburarea bipolară este destul de mic chiar şi atunci când au fost expuşi la virusul gripei în viaţa intrauterină”, a declarat dr. Fiona Gaughran, psihiatru la spitalul Maudsley. 

Experţii estimează că aproximativ 1% din populaţie dezvoltă tulburarea bipolară, motiv pentru care chiar şi cu această creştere de patru ori a riscului  ar însemna că probabilitatea de apariţie a tulburării să fie destul de redusă. De asemenea, oamenii de ştiinţă sugerează că ar putea fi vorba şi de alţi factori de risc implicaţi, motiv pentru care studiul trebuie realizat pe un eşantion mai mare. 

Sursa: Telegraph