Cercetătorii au descoperit că pot stimula creşterea părului în zonele pleşuve de pe capetele persoanelor prin injectarea acelei zone cu o soluţie derivată din propriul lor sânge.
Tratamentul „vampir”, aşa cum este supranumit, implică extragerea unei mostre de sânge de la pacient şi procesarea ei într-un aparat care extrage PRP (plasmă bogată în trombocite), ce este apoi injectată în cap.
Oamenii de ştiinţă cred că această soluţie stimulează formarea unor noi celule stem sub piele, ce ajută părul să crească din nou.
Astfel de tratamente „vampir” sunt deja folosite în cadrul unor proceduri cosmetice, injecţiile cu PRP fiind utilizate în cadrul terapiilor ce au ca scop reducerea efectului de îmbătrânire de pe faţă şi mâini.
Noua cercetare, ce a fost publicată în cel mai recent număr al publicaţiei British Journal of Dermatology, a fost efectuată în rândul unor persoane ce suferă de alopecia areata, o formă de cădere a părului ce afectează aproximativ 2% din populaţie.
Oamenii de ştiinţă cred că această metodă ar putea fi de folos şi celor ce suferă şi de alte tipuri de pierdere a părului mai răspândite. „Credem că această metodă ar putea ajuta oamenii ce suferă de alopecie androgenică să-şi recapete părul. Credem că este cel mai bun tratament disponibil, cu excepţia intervenţiilor chirurgicale”, a explicat doctorul Fabio Rinaldi.
Studiul a fost efectuat pe 45 de pacienţi ce au beneficiat de injecţii pe o singură parte a capului. Unii au fost injectaţi cu PRP, alţii cu un tratament tradiţional pe bază de steroizi, iar alţii au recepţionat un tratament placebo.
Fiecare pacient a beneficiat în total de trei injecţii, administrarea având loc o dată pe lună. Creşterea părului a fost analizată prin măsurarea zonei în care firele noi de păr au crescut pe scalpul pleşuv. Tratamentul cu PRP a dus la regenerarea semnificativă a părului în zonele pleşuve în comparaţie cu placebo-ul şi cu tratamentul cu steroizi.
Cercetătorii de la International Hair Research Foundation, Universitatea din Brescia şi de la Hebrew University Medical Centre din Israel intenţionează să aprofundeze cercetările asupra acestui nou tratament. Specialiştii speră să reuşească să transforme acest tratament într-o cremă, pentru a elimina nevoia de a folosi ace.
Nina Goad, reprezentanta British Association of Dermatologists, priveşte cu optimism reuşita cercetătorilor. „Alopecia provoacă efecte zdrobitoare asupra calităţii vieţii pacienţilor şi asupra respectului de sine. Acest tratament oferă noi speranţe unui număr mare de persoane”, a comentat Goad.
Sursa: The Telegraph