Indianul ce a intrat în Cartea Recordurilor prin puterea părului său a murit încercând să stabilească un nou record (VIDEO)
Sailendra Nath Roy, un poliţist în vârstă de 49 de ani, încerca să traverseze turbulentul râu Teesta în statul West Bengal, pe un fir lung de 180 de metri, situat la 20 de metri deasupra apei.
După ce şi-a ataşat părul de un fir, Roy a traversat jumătate din distanţă peste râu, însă s-a încurcat şi apoi nu s-a mai putut mişca.
Iniţial, sutele de spectatori au început să îl încurajeze să termine cascadoria, dar apoi au început să ţipe când l-au văzut pe Roy făcând gesturi tot mai disperate.
„Roy a încercat cu disperare să se agaţe de o a doua sfoară pentru a ajunge la punctul de finiş”, a explicat K. Jarayaman, un poliţist din localitate, pentru AFP.
După aproximativ 20 de minute, cascadorul a încetat să se mai mişte şi a fost în cele din urmă salvat de localnici. La faţa locului nu era prezentă nicio ambulanţă sau vreun doctor, ci doar familia sa.
Roy a fost dus la spital în Siliguri, la 450 de kilometri distanţă, unde doctorii au consemnat decesul în urma unui presupus atac de cord.
Roy intrase în Cartea Recordurilor Guinness după ce parcursese 82,5 metri ataşat cu părul de un fir suspendat, record reuşit în 2011 la Fortul Neemrana, un hotel celebru din statul Rajasthan ce datează din anul 1464.
Într-o altă cascadorie, Roy şi-a folosit părul pentru a trage o locomotivă şi patru vagoane ce cântăreau 38 de tone pe celebra rută Darjeeling Himalayan Railway.
Benoy, un frate mai tânăr al lui Roy ce asista la cascadoriile sale pentru prima dată, a declarat că „am fost mândri de curajul său; era sigur că va reuşi, dar destinul a luat viaţa sa şi totodată pe cel mai iubit membru al familiei noastre”.
Un prieten ce a preferat să-şi păstreze anonimatul a declarat că „soţia sa l-a rugat să renunţe la cascadorii periculoase, dar Roy a convins-o că traversarea râului Teesta va fi ultima. Din nefericire, chiar a fost ultima sa cascadorie”.