O monedă de cinci cenţi creată în glumă în 1912 a fost vândută pentru 3,17 milioane de dolari

29 04. 2013, 12:49

Moneda fusese evaluată de specialişti la 2,5 milioane de dolari.

Valoarea monedei este dată de raritatea ei, pentru că face parte dintr-o serie de cinci exemplare, realizată în 1912, ultimul an în care s-a mai folosit pentru piesele de cinci cenţi imaginea cu capul Statuii Libertăţii.

Moneda are însă imprimat ca an de emisiune 1913, când a fost introdus capul de bizon. Seria de cinci monede a fost turnată în Philadelphia, Pennsylvania, un muncitor numit Samuel Brown fiind cel care a modificat data, pentru a face o glumă. Despre existenţa acestei serii de monede s-a aflat în 1920, când Brown a scos-o la vânzare.

Seria de cinci monede a avut mai mulţi proprietari de-a lungul timpului, fiind separată în 1942.

Un colecţionar din Carolina de Nord, George Walton, a cumpărat moneda scoasă la licitaţie joi, la începutul anilor 1940. El a murit într-un accident de maşină în 1962. Moneda a fost descoperită la locul accidentului de sora acestuia, Melva Givens, care a şi moştenit-o. În 2003, moştenitorii acesteia au dus moneda la Târgul Internaţional al Asociaţiei Numismatice Americane din Baltimore, în cadrul căruia erau expuse celelalte patru monede, recuperate între timp, şi astfel moneda a fost autentificată.

De atunci, moneda a fost expusă la muzeul asociaţiei din Colorado.

Sursa: Mediafax