Aceste deşeuri sunt, de fapt, resturi de rachete spaţiale, sateliţi ieşiţi din uz, instrumente pierdute de astronauţi. Toate aceste obiecte reprezintă reziduurile rămase în spaţiu de pe urma celor 4.900 de lansări efectuate de la debutul erei spaţiale, al căror număr, sub efectul dislocărilor şi al coliziunilor în lanţ („sindromul Kessler”), nu a încetat să crească.
Din 1978, numărul lor s-a triplat, iar riscul de coliziune a crescut de multe ori, avertizează Heiner Klinkrad, directorul departamentului de monitorizare a deşeurilor spaţiale din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).
„Este nevoie de doar câteva decenii pentru ca un astfel de mediu să devină instabil”, a subliniat el, cu ocazia celei de-a şasea Conferinţe europene despre deşeurile spaţiale, care s-a derulat pe durata a patru zile în oraşul german Darmstadt.
Peste 23.000 de deşeuri spaţiale cu diametre de peste 10 centimetri sunt monitorizate de NASA şi de ESA, iar cele mai multe dintre ele se află pe orbitele joase (sub 2.000 de kilometri) utilizate de sateliţii de observare a Terrei şi de Staţia Spaţială Internaţională (ISS).
Pentru rezolvarea acestei probleme este nevoie de plasarea, sistematică, a sateliţilor dezactivaţi pe orbite „de garaj”, care nu vor mai jena activitatea dispozitivelor spaţiale active, pentru a sfârşi prin a se dezintegra în atmosfera terestră înaltă.
Totodată, oamenii trebuie să cureţe spaţiul de deşeurile mai mari, cu un ritm de 5-10 pe an, dacă doresc să stabilizeze situaţia.
La această conferinţă organizată la Darmstadt au participat 350 de experţi din industria spaţială.
Sursa: Mediafax