Dispozitivul care îţi permite să îţi deschizi e-mail-ul prin puterea gândului
În prezent, cercetătorii de la Samsung testează modul în care oamenii îşi pot folosi gândurile pentru a deschide o aplicaţie, a comunica un mesaj, pentru a selecta un cântec dintr-o listă sau pentru a deschide sau închide o tabletă. Pentru crearea noului sistem de controlare a dispozitivelor mobile, oamenii de ştiinţă de la Samsung lucrează în colaborare cu Roozbeh Jafari, profesor de inginerie electrică în cadrul Universităţii Texas, Dallas.
Cercetarea, aflată în stadiu incipient, presupune utilizarea unei căşti dotată cu electrozi care permit monitorizarea prin electroencefalogramă şi o tabletă. Astfel, cercetătorii monitorizează modelele tipice de activitate cerebrală, care apar atunci când oamenilor le sunt arătate patternuri vizuale repetitive.
Până acum, cercetătorii au descoperit că oamenii pot lansa o aplicaţie atunci când se concentrează asupra unei iconiţe care clipeşte cu o frecvenţă distinctă. Mai exact, în timpul experimentelor s-a constatat că utilizatorii au fost capabili să facă o selecţie odată la fiecare 10 secunde, cu o acurateţe de 80-95 de procente.
„Acum câţiva ani, tastatura era singurul lucru care ne permitea să controlăm telefonul. Astăzi, în schimb, utilizatorul poate folosi vocea, atingerea, gestica şi chiar mişcarea ochilor pentru a controla dispozitivele mobile”, a declarat Insoo Kim, coordonatorul proiectului.
Sursa: Daily Mail