Ce se întâmpă cu corpul tău atunci când fumezi narghilea?

19 04. 2013, 12:41

Cercetătorii de la UC San Francisco au efectuat un nou studiu în cadrul căruia au măsurat nivelul mai multor substanţe chimice în sângele şi în urina fumătorilor de narghilea. Oamenii de ştiinţă au descoperit că fumul de narghilea conţine alte toxine decât cel de ţigară, însă acestea sunt la rândul lor nocive. Rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul Cancer Epidemiology, Biomarkers & Prevention.

Peyton Jacob III şi Neal Benowitz, doi cercetători de la UCSF, afirmă că fumatul la narghilea expune fumătorii la un nivel mai mare de monoxid de carbon – lucru periculos pentru persoanele ce suferă de probleme de inimă şi respiratorii – şi la un nivel mai mare de benzen, substanţă asociată riscului de a suferi de leucemie.

„Oamenii vor să ştie dacă fumatul la narghilea este un risc mai mic pentru sănătate decât fumatul ţigărilor în cazul în care ar renunţa la un viciu pentru altul. Am descoperit că fumatul la narghilea nu este o alternativă sigură la fumatul ţigărilor, şi nici nu reprezintă o strategie eficientă de reducere a riscului”, a comentat Jacob.

„Dacă fumezi zilnic narghilea, e probabil să ai un risc mai mare de a suferi de cancer decât nefumătorii”, spune Benowitz.

Studiul efectuat de specialiştii UCSF a inclus opt bărbaţi şi cinci femei, toţi participanţii fumând în trecut atât ţigări, cât şi la narghilea. Cei doi cercetători au cerut voluntarilor să fumeze într-o zi de trei ori la narghilea sau 11 ţigări.

Cercetătorii au descoperit în urina voluntarilor că persoanele care au fumat narghilea aveau un nivel de două ori mai mare al benzenului în comparaţie cu fumătorii de ţigări. Benzenul este asociat unui risc sporit de a suferi de leucemie.

De asemenea, nivelul monoxidului de carbon era de 2,5 ori mai mare în cazul celor ce au fumat narghilea decât în cazul fumătorilor de ţigări.

„Pe lângă substanţele toxice din tutun şi cărbune, căldura provoacă reacţii chimice în amestecul din narghilea, iar aceste reacţii produc compuşi organici volatili toxici şi hidrocarburi policiclice aromatice (PAH). Unele PAH sunt extrem de cancerigene şi pot duce la apariţia cancerului la plămâni”, explică Jacob.

În schimb, cei ce fumau narghilea consumau mai puţină nicotină, substanţa din tutun care dă dependenţă.

Câteva dintre toxinele inhalate atunci când fumăm la narghilea


TOXINA POTENŢIALELE EFECTE

Acrilamidă (COV)

Vătămarea sistemului nervos

Acroleină (COV)

Iritant al nasului, ochilor şi gâtului

Benzen (COV)

Cancer, spre exemplu leucemie

Monoxid de carbon

Oboseală, dureri în piept, ameţeli, reducerea cantităţii de oxigen inhalate

Naftalină (PAH)

Afectează celulele roşii

COV = Compuşi organici volatici
PAH = Hidrocarburi poliaromatice

Sursa: UCSF