Tinereţe fără bătrâneţe: şase alimente care te menţin tânăr

18 04. 2013, 11:50

Dieta este unul dintre principalii factori care pot opri timpul în loc. Efectele regimului alimentar se observă atât la nivel fizic, cât şi la nivel psihic. Totuşi, nici cele mai bune diete din lume nu pot repara daunele produse de un stil de viaţă nesănătos şi de obiceiurile şi alegerile greşite. 

Aşadar, înainte de a vă schimba regimul alimentar este indicat să renunţaţi la aceste obiceiuri nesănătoase:

Nu fumaţi!

Fumatul accelerează îngrijorător ritmul îmbătrânirii. Studiile susţin că fumat afectează structura de bază a celulelor pielii iar acest lucru face ca pielea să pară palidă şi tare. 

Odihniţi-vă!

Pe lângă faptul că lipsa somnului chiar ne scurtează viaţa, oboseala ne poate face să părem mai în vârstă. Experţii ne sugerează să dormim cel puţin 7-8 ore pe zi.

Evitaţi expunerea de lungă durată la soare

Expunerea moderată la soare este benefică pentru noi deoarece ne asigură producţia zilnică de vitamina D. Această vitamină susţine muşchii şi oasele şi ne ajută la o bună dezvoltare psihică. 

Totuşi, expunerea de lungă durată la soare poate determina apariţia melanomului, un tip de cancer de piele letal. Mai mult, lumina ultravioletă poate modifica permanent structura ADN a celulelor pielii, afectând totodată şi colagenul care susţine celulele pielii. 

Regimul alimentar împotriva îmbătrânirii

Fructele şi legumele

Dintre toate cercetările realizat asupra alimentelor, cele care au în prim-plan consumul de fructe şi legume sunt cele mai promiţătoare. Unele studii sugerează chiar că efectul consumului de fructe ş legume poate fi vizibil în doar 6 săptămâni. 

Cercetătorii de la Universitatea St. Andrews au constatat că pielea care este percepută ca fiind mai tânără şi mai atrăgătoare are tonuri mai tinereşti de galben şi roşu, părând mai caldă. 

Aceste trăsături sunt redate pielii de carotenoidele din legumele şi fructele verzi, roşii, galbene şi portocalii. 

Surprinzător, în studiu s-a constatat că mâncând zilnic, timp de 6 săptămâni, trei porţii de carotenoide precum morcovi, spanac, piersici, dovleac, caise, pepene roşu, roşii şi grepfruturi, starea participanţilor s-a îmbunătăţit vizibil.

Cacaua

Uneori, cacaua este ultimul aliment despre care oamenii ar crede că îi poate ajuta să îţi menţină o piele sănătoasă. Unul dintre studiile recente care a demonstrat această proprietate importantă a acestui aliment a fost realizat pe 30 de voluntari clinic sănătoşi care au consuma zilnic, timp de 12 săptămâni, fie un baton de ciocolată bogat în flavonoizi, fie unul cu puţini flavonoizi.

La sfârşitul cercetării s-a constatat că subiecţii din grupul care a consumat ciocolată bogată în flavonoizi au reuşit să îşi dubleze nivelul de protecţie a pielii împotriva razelor UV, comparativ cu restul voluntarilor. 

Strugurii

Vinul roşu şi sucul de struguri conţin un compus numit resveratrol. Acesta funcţionează ca antiinflamator şi protector împotriva razelor UV, prevenind îmbătrânirea prematură. De asemenea, această substanţă nutritivă ajută la protejarea împotriva cancerului de piele şi a altor boli. 

Mai mult, seminţele de struguri conţin proantocianidine, antioxidanţi puternici cu rol de protecţie împotriva degradării structurii ADN din celulele pielii. 

Uleiul de măsline

Într-o cercetare ce a reanalizat rezultatele mai multor studii care urmăreau beneficiile pe care le are dieta mediteraneană împotriva îmbătrânirii, cercetătorii au constatat că uleiul de măsline previne apariţia bolilor asociate cu înaintarea în vârstă. Acest lucru se datorează faptului că uleiul de măsline are proprietăţi fenolice cu rol antiinflamator.  

Peştele gras

Somonul, păstrăvul, tonul, sardinele şi macroul reprezintă surse importante de proteine, omega-3 şi vitamina B12 care ne dau o înfăţişare mai tânără. Culoarea sănătoasă a somonului este asigurată de un fitonutrient numit astaxanthina care aparţine familiei de carotinoide. Cercetările au arătat că acest antioxidant puternic combate bolile relaţionate cu înaintarea în vârstă. 

Omega-3 joacă un rol în reducerea inflamaţiilor interne, lucru care asigură o mai bună circulaţie a sângelui. Pielea uscată sau scalpul iritat pot fi semne ale deficitului de omega-3. 

Soia

Soia conţine multe substanţe nutritive care ne menţin sănătoşi odată cu înaintarea în vârstă. Una dintre aceste substanţe poartă numele de equol derivat dintr-o isoflavonă din soia, numită diadzen. 

Pe măsură ce femeile intră la menopauză, nivelul de estrogen scade şi odată cu el scade şi densitatea osoasă. Într-un studiu realizat recent s-a constatat că equolul creşte semnificativ nivelurile de colagen şi elastină, determinând apariţia unor schimbări benefice la nivelul antioxidanţilor din piele şi al genelor anti-îmbătrânire.