Omul de ştiinţă Ali Razeghi a înregistrat „The Aryayek Time Traveling Machine” la Centrul pentru Invenţii Strategice, o agenţie guvernamentală din Iran.
Potrivit cercetătorului din Tehran, dispozitivul poate prezice viitorul utilizatorului, printând rezultatele.
În vârstă de 27 de ani, Razaeghi susţine că invenţia funcţionează pe baza unui set de algoritmi complecşi pentru a „prezice cum vor arăta următorii 5-8 ani din viaţa oricărui individ, cu o acurateţe de 98%”.
Ca director al Centrului pentru Invenţii Strategice, din Iran, Razeghi are deja 179 de alte invenţii la activ. „Lucrez la acest proiect de 10 ani. Intenţia mea se încadrează perfect în dimensiunea carcasei unui computer de birou şi poate prezice detalii din următorii 5-8 ani din viaţa utilizatorului. Nu duce utilizatorii în viitor, ci le aduce lor viitorul”, a explicat inventatorul.
Razeghi susţine că, folosind invenţia, guvernul iranian poate prezice posibilitatea unei confruntări militare, poate urmării fluctuaţiile monedei naţionale şi preţurile petrolului.
„Evident, un guvern care poate vide următorii 5 ani din viitor se va putea pregăti pentru provocările ce i-ar putea afecta stabilitatea. Prin urmare, ne aşteptăm să comercializăm dispozitivul atât pentru statele lumii cât şi pentru individ, odată ce vom porni o producţie în masă”, a mai declarat inventatorul iranian.
Razeghi susţine că pentru ultimul său proiect a fost criticat de prieteni şi rude pentru că „se joacă de-a Dumnezeu” cu vieţile obişnuite şi cu istoria. „Acest proiect nu se opune valorilor noastre religioase. Americanii încearcă să realizeze invenţia cheltuind milioane de dolari iar eu am reuşit deja să o finalizez cu doar o mică parte din aceşti bani. Motivul pentru care încă nu lansăm prototipul este acea că ideea ne va fi furată de chinezi care vor crea milioane de copii peste noapte”, a încheiat Razeghi.
Sursa: Telegraph