Ce muzică trebuie să asculţi pentru a-ţi îmbunătăţi performanţa cognitivă?

28 03. 2013, 12:04

În urma experimentelor s-a constatat că bucata muzicală „Primăvara” „a avut capacitatea pentru a intensifica vigilenţa mintală, atenţia şi memoria”, au declarat psihologul Leigh Riby de la Universitatea Northumbria. 

Cercetarea a fost realizată de 14 adulţi tineri (în vârstă de 21 de ani) care au realizat o sarcină ce presupunea concentrare mintală în timp ce activitatea electrică a creierelor lor a fost monitorizată cu ajutorul electroencefalogramei. Mai exact, participanţii au fost instruiţi să apese tasta spaţiu pe o tastatură atunci când un stimul special (un pătrat verde) apărea pentru o scurtă durată pe monitor printre cercuri roşii ce apăreau des pe ecran şi alte pătrăţele albastre care îşi făceau apariţia ocazional. 

Subiecţii au realizat acest exerciţiu atât în linişte cât şi în timp ce au ascultat 4 concerte (fiecare dintre anotimpurile lui Vivaldi). În timp ce participanţii realizau aceste sarcini, electroencefalograma măsura activitatea cerebrală în anumite părţi din creier. 

Rezultatele au arătat că participanţii au răspuns corect şi mult mai repede în timp ce ascultau concertul Primăvara, comparativ cu dăţile când ascultaseră alte concerte sau când lucraseră în linişte. Mai exact, în timp ce ascultau Primăvara, ei au avut, în medie, un timp de răspuns de 393,8 milisecunde, comparativ 408,1 milisecunde cât avuseseră atunci când lucraseră în linişte sau cu 413,3 milisecunde, în timp ce ascultaseră Toamna lui Vivaldi. 

Participanţii au declarat că s-au simţit mai vigilenţi în timp ce era redat concertul Primăvara, iar rezultatele EEG sugerau că muzica avea impact asupra a „două procese cognitive distincte”, a declarat Riby. El a raportat că muzica pare să fi produs „efecte exagerate” la nivelul unui componente de activitate mentală legată de „sistemul emoţional de recompensare din creier”. Poate că acest concert, Primăvara, chiar evocă o senzaţie de primăvară în creierele noastre schimbându-ne starea de spirit în bine şi stimulând funcţiile cognitive.

În paralele, Riby a descoperit şi că „modul muzical (major vs. minor) nu a avut impact în mod constant asupra performanţei”. 

Sursa: Pacific Standard