Ce riscă bebeluşul tău dacă te-ai străduit mult timp pentru a reuşi să îl ai?
Cercetătorii de la Universitatea din Groningen, din Olanda, au descoperit că problemele de fertilitate ale femeilor sunt cauzate în mare parte de disfuncţii endocrine care pot fi remediate atunci când sunt tratate din timp.
Cu toate acestea, încercarea de a îmbunătăţi fertilitatea prin metode ca fertilizarea in vitro pot afecta bebeluşii prin cauzarea unor probleme precum naşterea prematură şi dezvoltare musculară anormală.
Studii anterioare au arătat că bebeluşii născuţi cu ajutorul tratamentelor de fertilizare au un risc crescut de a fi născuţi prematur şi de a avea o greutate mai mică la naştere. Cercetătorii au declarat că ultimele constatări ar putea explica de ce copiii născuţi cu ajutorul tratamentelor de fertilitate au un risc mult mai mare de a suferi de probleme de dezvoltare, comparativ cu restul copiilor.
Totuşi, specialiştii susţin faptul că problemele de fertilitate sunt vinovate pentru acest fenomen şi nu tratamentele.
În noul studiu, oamenii de ştiinţă au studiat dezvoltarea neurologică a 209 copii ai căror părinţi au experimentat dificultăţi în conceperea lor. În cercetare au fost incluşi doar părinţi care nu au reuşit să conceapă copii după un an. Dintre aceştia, mare parte au apelat la tratamente de fertilitate.
Rezultatele au scos la iveală faptul că 17 copii, sau 8% dintre participanţii la studiu sufereau de probleme neurologice moderate. cercetătorii au descoperit că problemele neurologice erau mult mai comune în cazul copiilor ai căror părinţi se străduiseră mult timp pentru a-i concepe. Astfel, studiul a concluzionat că mamele care se străduiesc mult timp să rămână însărcinate au un risc cu 30% mai crescut să aducă pe lume copii cu probleme neurologice moderate.
Pentru cercetare, oamenii de ştiinţă au evaluat mişcarea, postura, tonusul muscular, reflexele şi coordonarea mână-ochi ale copiilor şi vârsta părinţilor.
Eu au descoperit că, în medie, părinţii din studiu s-au străduit să devină părinţi aproximativ 4 ani, dar unii dintre ei au devenit părinţi după 1,6 ani, în timp ce alţii au reuşit asta abia după 13 ani.
De asemenea, cei mai mulţi dintre copii care nu au avut probleme neurologice fuseseră concepuţi după 8 luni – 2 ani.
Sursa: Counsel and Heal