Copii mofturoşi la mâncare? S-ar putea să fie „vina” genelor

Studiul condus de Myles Faith, profesor de nutriţie la University of North Carolina, SUA, întăreşte concluziile altor studii ce sugerau, de asemenea, că genele joacă un rol major în comportamentul alimentar al unui copil, inclusiv tendinţa de a evita alimentele noi.

”În unele privinţe, neofobia alimentară, sau aversiunea faţă de mâncăruri noi, poate fi văzută la fel ca temperamentul sau personalitatea copilului”, spune prof, Faith, al cărui studiu a apărut în jurnalul Obesity. „Unii copii sunt mai predispuşi genetic decât alţii să evite alimentele noi. Totuşi, asta nu înseamnă că nu-şi pot schimba comportamentul şi nu pot deveni ceva mai puţin mofturoşi.”

• Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
• O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean

Studiul a fost realizat pe 66 perechi de gemeni, cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani, şi a dus la conlcluzia că zestrea genetică explică 72% din diferenţele între copii, în ceea ce priveşte evitarea alimentelor noi, în rest fiind vorba despre influenţe externe, ale mediului în care cresc copiii.

Cercetăări anterioare arătaseră că există o influenţă genetică similară în ceea ce priveşte neofobia alimentară la copiii de 8-11 ani (78%) şi la adulţi (69%), sugerând că impactul genelor asupra neofobiei alimentare este constant în cursul dezvoltării indivizilor umani.

Faith şi echipa sa au studiat, de asemenea, relaţia dintre neofobia alimentară şi cantitatea de ţesut adipos, atât la părinţi, cât şi la copii.

În mod neaşteptat, au constatat că, în cazul în care părinţii erau suprapondrali, copilul era supraponderal numai atunci când evita să încerce alimente noi.

„E o descpperire neaşteptată, dar suscită cu siguranţă întrebări interesante legate de modul în care neofobia alimentară şi temperamentul ar putea să influenţeze modul de alimentaţie pe termen lung şi să afecteze greutatatea corporală”, a adăugat prof. Faith.

În ceea ce priveşte influenţele externe, ţinând de mediul în care se dezvoltă copilul, rezultatele sugerează că părinţii ar trebui să ia în considerare preferinţele fiecărui copil (chiar şi când există mai mulţi fraţi care trăiesc în aceeaşi casă), atunci când încearcă să-i obişnuiască pe copii să consume alimente noi.

De exemplu, părinţii pot da ei înşişi exemplul, încercând noi mâncăruri; acasă, le pot oferi în mod repetat copiilor noi preparate, sau le pot arăta copiilor cât de mult apreciază ei înşişi alimentele pe care copiii le-au refuzat. Pot, de asemenea, să încerce să le ofere simultan mai multe alimente noi, din care copilul poate să aleagă.

„Fiecare copil răspunde diferit la anumite abordări şi cercetările trebuie să caute noi metode de intervenţie, care să ţină cont de individualitatea fiecărui copil”, spune prof. Faith. „Ceea ce ştim sigur este că această individualitatate presupune şi unicitate din punct de vedere genetic.”

Sursa: EurekAlert!