Cum arată echinocţiul de primăvară văzut din spaţiu?

Imaginea a fost publicată de National Oceanographic and Atmospheric Administration (NOAA) din SUA, fiind realizată de satelitul GOES-13.

În fotografie se pot vedea cele două emisfere ale Pământului luminate în mod egal. Deşi satelitul GOES are senzori care monitorizează activitatea Soarelui,  totuşi Soarele din fotografie a fost adăugat artificial, pentru o claritate mai bună a imaginii).

Pe măsură ce primăvara trece şi se apropie vara, Emisfera Nordică va primi mai multă lumină şi căldură de la Soare, creând astfel anotimpurile cu care ne-am obişnuit (vară în Emisfera Nordică, iarnă în cea Sudică).

Echinocţiul poate avea loc la date diferite de la un an la altul, între 19 şi 21 martie, şi la ore diferite.

Aceste variaţii au mai multe cauze:

în primul rând, anul nu are exact 365 de zile; astronomic vorbind, Pământul are nevoie de 365 de zile şi un sfert pentru a-şi parcurge orbita în jurul Soarelui. (Din acest motiv, o dată la patru ani se socoteşte câte un an bisect, de 366 de zile, pentru a compensa acest efect.)

în al doilea rând, Terra se roteşte în jurul Soarelui pe o orbită care nu e perfect eliptică, iar acest lucru, împreună cu efectele atracţiei gravitaţionale exercitate de celelalte planete din Sistemul Solar, modifică uşor orientarea Pământului faţă de Soare  de la un an la altul.

Echinocţiile (care marchează sosirea primăverii şi a toamnei) şi solstiţiile (care marchează începutul verii şi al iernii) sunt momente în timp şi puncte în spaţiu care semnifică o tranziţie în călătoria anuală a planetei în jurul Soarelui. 

La latitudinile înalte din Emisfera Nordică, momentul când ziua este egală cu noaptea poate surveni cu câteva zile înaintea echinocţiului de primăvară, în vreme ce în emisfera sudică momentul se poate petrece la câteva zile după echinocţiul din martie, conform datelor publicate de Serviciul Naţional de Meteorologie (National Weather Service) din SUA.

Sursa: Live Science