O nouă tehnică de imagistică va putea diagnostica pacienţii într-un timp record prin ascultarea „cântecului bolii”
Spre deosebire de tradiţionalul RMN, care generează un câmp electromagnetic şi pulsuri de unde radio pentru a scana corpul, Magnetic Resonance Fingerprinting (MRF), o metodă de amprentare prin rezonanţă magnetică, acţionează prin generarea simultană a aceluiaşi câmp pe mai multe frecvenţe şi prin utilizarea unor algoritmi pentru a decoda rezultatele.
Mark Griswold, profesor de radiologie în cadrul Case Western Reserve School of Medicine, a comparat diferenţele dintre cele două tehnologii prin studierea „cântecelor” scoase de ele în timpul scanării pacienţilor.
În timp ce MRI „cântă” mereu acelaşi cântec, MRF generează acorduri ample care pot distinge între diferite proprietăţi ale ţesuturilor. Cercetătorii cred că pot dezvolta „un catalog al cântecelor” care le va permite doctorilor să identifice bolile pe baza lor. „Dacă, de exemplu, cântecul specific cancerului de colon este «La mulţi ani» şi noi nu auzim acest cântec când scanăm un pacient, înseamnă că acesta nu suferă de acest tip de cancer”, a explicat Griswold.
De asemenea, tehnica are potenţialul de a realiza scanarea într-un timp mai scurt. Cu MRF, oamenii de ştiinţă au reuşit să scaneze creierele pacienţilor şi să diferenţieze materia cenuşie de cea albă în doar 12 secunde. Mai mult, ei cred că în viitor, acest tip de acţiunea se va putea realiza chiar mai repede de atât. Pentru a ne da seama de progres, trebuie menţionat că în cazul RMN-ului tradiţional această acţiune poate dura şi 90 de minute.
Sursa: The Verge