A fost creat smartphone-ul care ne ajută să avem o inimă sănătoasă
Fujitsu plănuieşte să pună invenţia în aplicare în decursul anului, permiţându-le oamenilor să îşi monitorizeze starea inimii şi să colecteze date referitoare la starea acestui organ fără a fi nevoie de ajutorul altor dispozitive speciale.
Smartphone-ul funcţionează prin măsurarea variaţiilor de luminozitate ale chipului, cauzate de fluxul sangvin.
Cercetătorii susţin că pe sub pielea feţei trec nenumărate vene de sânge, permiţând astfel monitorizarea hemoglobinei, substanţă care absoarbe lumina verde. Hemoglobina este o proteină care se găseşte în celulele roşii de sânge care conţin fier şi transportă oxigen.
Cu ajutorul noului dispozitiv, pulsul poate fi măsurat doar prin îndreptarea timp de 7 secunde a unei camere video spre chipul utilizatorului.
„Chiar şi la locul de muncă sau oricând altcândva când o persoană se aşează în faţa unui PC, fie că face teleconferinţă, fie că scrie un e-mail, pulsul său poate fi măsurat în timpul scurtelor momente de linişte. Acasă, o cameră instalată la televizor poate măsura pulsul celor care se relaxează în faţa lui. Acelaşi lucru poate face şi o oglindă în timp ce oamenii se aranjează dimineaţa pentru a pleca la serviciu”, a declarat compania într-un comunicat de presă.
De asemenea, reprezentanţii companiei au explicat că astfel de sisteme de monitorizare ar putea fi amplasate la porţi sau la punctele de control din aeroporturi pentru a detecta atât oamenii care nu se simt bine, cât şi pe cei care au comportamente suspecte.
Sursa: AFP