Oamenii de ştiinţă au reuşit să citească minţile şoarecilor (VIDEO)
Mai exact, specialiştii au creat o tehnică pentru observarea a sute de neuroni activi din zone cerebrale implicate în stocarea informaţiilor pe termen lung.
Iniţial, oamenii de ştiinţă au folosit o abordare ce presupunea utilizarea terapiei genetice pentru a determina neuronii să exprime o proteină verde fluorescentă, modificată astfel încât să fie sensibilă la prezenţa ionilor de calciu. Când un neuron este activ, celula se inundă în mod natural cu ioni de calciu. Calciul stimulează proteina, determinând celula să strălucească într-o nuanţă de verde .
Un mic microscop implantat deasupra hipocampului şoarecelui (parte a creierului importantă pentru memoria spaţială şi episodică), capturează lumina venită de la aproape 700 de neuroni. Microscopul este conectat la o cameră foto care transmite varianta digitală a imaginii către un computer.
Apoi, computerul afişa, aproape în timp real, activitatea cerebrală a şoarecelui, în timp ce acesta alega în „arena”, o incintă de mici dimensiuni.
Astfel, activitatea neuronală monitorizată este redată sub forma unor mici artificii de culoare verde. Deşi pare a fi un haos, oamenii de ştiinţă deja au reuşit să identifice tipare specifice acestei activităţi.
„Uitându-ne la aceste lumini ne putem da seama în ce loc se află şoarecele. Hipocampul este foarte sensibil în ceea ce priveşte localizarea animalului în mediu şi celule diferite răspund la părţi distincte din arena. Imaginaţi-vă că vă plimbaţi prin birou. unii dintre neuronii din hipocampul dumneavoastră se aprind atunci când sunteţi în apropierea biroului, în timp ce alţii se activează atunci când vă apropiaţi de scaun. Asta se întâmplă atunci când creierul dumneavoastră face o hartă reprezentativă a spaţiului”, a explicat Mark Achnitzer, coordonatorul lucrării publicate recent în Nature Neuroscience.
Mai mult, oamenii de ştiinţă au constatat că aceste patternuri continuă să se observe chiar şi la o lună după experiment. „Capacitatea de a reveni asupra patternurilor şi de a observa aceleaşi celule este foarte importantă pentru studierea bolilor cerebrale progresive”, a adăugat Schnitzer.