Home » D:News » Cândva, păsările aveau 4 aripi, sugerează un nou studiu paleontologic

Cândva, păsările aveau 4 aripi, sugerează un nou studiu paleontologic

Cândva, păsările aveau 4 aripi, sugerează un nou studiu  paleontologic
Publicat: 15.03.2013
În urmă cu peste 100 de milioane de ani, pe teritoriul de azi al Chinei trăiau păsări care aveau aripi de pene la toate cele patru membre, indică analiza recentă a unor fosile de păsări primitive.

Studiind fosilele a 11 exemplare de păsări străvechi, păstrate în Muzeul Naturii Shandong Tianyu, China, paleontologii au descoperit urme ale unor pene mari la picioarele păsărilor, o descoperire ce sugerează că aceste păsări primitive ar fi avut 4 aripi, care ar fi putut juca un rol major în apariţia şi evoluţia zborului.

Cei mai mulţi dintre paleontologi cred că păsările se trag din dinozauri cu pene; convingerea lor este sprijinită de descoperirea a numeroase creaturi asemănătoare păsărilor şi înzestrate cu pene.

În anul 2000, a fost descoperit un dinozaur non-avian cu pene la toate cele 4 membre, numit Microraptor, şi care era, probabil, capabil să zboare.

În plus, şi unele exemplare de Archaeopteryx – o formă de tranziţie între dinozaurii cu pene şi păsările moderne – prezintă urme slabe ale unor structuri de tipul penelor, pe picioare, dar aceste structuri nu s-au conservat prea bine.

Acum, însă, cercetătorii au descoperit pene pe picioare la 11 fosile provenite din situl fosilifer Jehol din provincia chineză Liaoning; fosilele datează din Cretacicul Inferior, având vârsta de 100-150 milioane de ani.

Penele sunt rigide, înfipte perpendicular pe picior şi au o suprafaţă suficient de mare pentru a avea un rol aerodinamic, afirmă autorii în studiul lor publicat în revista Science.

Păsările studiate fac parte din cel puţin patru grupuri, incluzând genurile Sapeornis, Yanornis şi Confuciusornis, ca şi grupul Enantiornithes.

Descoperirile sugerează că penele la picioare nu erau o raritate în evoluţia păsăsrilor.

Cercetătorii au analizat, de asemenea, penele altor păsări şi ale unor dinozauri cu pene. Concluzia a fost că penele care acopereau în întregime picioarele au apărut întâi la dinozauri, s-au menţinut la păsările primitive şi apoi au dispărut. Păsările şi-au pierdut treptat penele de la membrele posterioare, astfel încât păsările de azi mai au pene numai la membrele anterioare.

Încă nu se ştie cu exactitate dacă păsările primitive îşi foloseau penele de la picioare pentru a zbura şi în ce mod ar fi putut face asta. 

Conform studiului publicat în Science, suprafaţa plană formată de penele rigide perpendiculare pe axa piciorului ar fi putut oferi forţă portantă (de ridicare în aer) şi manevrabilitate.

Teoria a suscitat controverse în rândul paleontologilor, unii acceptând că penele de la picioare aveau un rol în mecanica zborului, alţii considerând că nu există dovezi suficiente pentru a susţine acest lucru.

David Alexander, de la Universitatea Kansas – Lawrence, e de acord că penele de la picioare ar fi avut un rol aerodinamic, deşi rămâne de văzut ce rol anume – de stabilizator, de cârmă sau aripi propriu-zise.

În schimb, paleontologul Kevin Padian, de la Universitatea California – Berkeley, consideră că autorii articolului aduc dovezi ale faptului că aceste pene ar fi servit la zbor. După părerea lui, penele de la picioare ar fi opus rezistenţă la înaintare, ceea ce ar fi îngreunat zborul; în schimb, sugerează el, aceste pene ar fi putut servi altor scopuri, precum paradele nupţiale ale păsărilor.

Sunt necesare mai multe studii pentru a elucida rolul penelor de la picioarele păsărilor, iar examinarea mai multor exemplare din cele câteva mii deţinute de muzeul menţionat ar putea clarifica problema, afirmă autorii studiului.

Sursa: Live Science /Credit foto: Science/AAAS 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool