După o pauză de două decenii, Rusia trimite din nou o femeie în spaţiu
Cosmonautul Yelena Serova, în vârstă de 36 de ani, „se pregăteşte pentru un zbor spaţial ce urmează să aibă loc în a doua jumătate a anului 2014”, a anunţat Alexei Temerov, un oficial din cadrul centrului spaţial Star City.
Anul acesta, Rusia va sărbători cea de-a 50-a aniversare a primei călătorii efectuate în spaţiu de către o femeie. Reuşita a avut loc pe 16 iunie 1963 şi i-a aparţinut Valentinei Tereşkova. Ulterior, alt cosmonaut sovietic, Svetlana Savitskaya, a devenit prima femeie care a efectuat un „space walk” (aşa cum sunt denumite popular activităţile extravehiculare, efectuate de un astronaut în afara navei spaţiale).
Deşi NASA trimite în mod regulat femei astronaut pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI), o singură femeie rusă a mai zburat în spaţiu de la începutul anilor ’80 până astăzi, Yelena Kondakova.
Kondakova a petrecut cinci luni în spaţiu pe staţia spaţială Mir în 1994-1995. De asemenea, a călătorit la bordul navetei americane Space Shuttle în 1997.
Temerov a anunţat că Yelena Serova va petrece şase luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.
„Programul ei de lucru pe SSI nu va fi ceva extraordinar. Va fi un program obişnuit de cercetare. Nu am plănuit nicio activitate extravehiculară”, a explicat oficialul rus.
O a doua femeie ce desfăşoară în acest moment cursurile de antrenament, Anna Kikina, în vârstă de 28 de ani, s-a alăturat programului destinat cosmonauţilor după ce a fost una din cele opt persoane selectate anul trecut de Agenţia Spaţială Rusă în cadrul unui efort de recrutare.
Sursa: AFP