În România au fost descoperite fosilele unei reptile zburătoare contemporane cu dinozaurii

Regiunea Sebeş-Glod este renumită pentru numărul mare de vestigii paleontologice datând de la sfârşitul Cretacicului; aici au fost descoperite numeroase fosile de dinozauri, mamifere străvechi, ţestoase, şopârle şi o reptilă primitivă înrudită cu crocodilii.

• Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
• Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor

Pterozaurul, denumit de oamenii de ştiinţă Eurazhdarcho langendorfensis, a trăit în urmă cu 68 de milioane de ani, fiind, aşadar, contemporan cu ultimii dinozauri.

Specia a fost descrisă de o echipă internaţională de paleontologi, din care fac parte specialişti din cadrul Societăţii Muzeului Ardelean (Mátyás Vremir, care a fost implicat, în anul 2010, şi în descoperirea unei specii cretacice de dinozaur din Transilvania – Balaur bondoc), de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, şi  de la Muzeul Naţional din Rio de Janeiro, Brazilia. Un articol în care este descrisă descoperirea a fost publicat în PLoS ONE.

Eurazhdarcho langendorfensis aparţine unui grup de pterozauri numiţi azhdarchide, caracterizaţi gâturi şi ciocuri lungi şi aripi care le dădeau posibilitatea să se înalţe cu uşurinţă în zbor. Anumite particularităţi ale scheletului membrelor arată că aceste animale îşi puteau plia aripile şi se puteau deplasa mergând pe toate cele patru membre, la nevoie.

Având o deschidere a aripilor de 3 metri, erau nişte pterozauri mari, dar nu uriaşi; acest fenomen este întâlnit la mai multe specii extincte descoperite în România: acestea erau, adesea, neobişnuit de mici comparativ cu rudele lor apropiate, descoperite în alte zone ale lumii. (Cel mai cunoscut exemplu sunt faimoşii „dinozauri pitici” descoperiţi în Transilvania. Specialiştii au explicat fenomenul prin faptul că aceşti dinozauri trăiau pe o insulă din marea Tethys, care acoperea în Cretacic teritoriul de azi al Transilvaniei. Talia lor mică se datora fenomenului numit nanism insular: resursele mici de hrană şi spaţiu duceau la micşorarea dimensiunilor animalelor de pe insule.- N.R.)

Fosila pe baza căreia a fost descris Eurazhdarcho langendorfensis reprezintă cel mai complet schelet de azhdarchid descoperit până în prezent în Europa şi aduce argumente în favoarea unei teorii mult disputate, privind modul de viaţă al acestor animale.

Dr. Gareth Dyke, specilalist în paleontologia vertebratelor la National Oceanography Centre Southampton, a dat explicaţii privind această teorie:

„Experţii s-au contrazis ani de zile pe tema modului de viaţă şi a comportamentului azhdarchidelor. Au fost emise diverse ipoteze: că pescuiau din zbor; că patrulau în preajma apelor stătătoare, vânând în felul stârcilor sau al berzelor, sau că, asemenea unor fluierari uriaşi, îşi capturau prada vârându-şi ciocurile lungi în mâl.

Una dintre cele mai noi idei este aceea că azhdarchidele se deplasau mergând prin păduri, câmpii şi alte habitate în căutarea micilor animale cu care se hrăneau. Eurazhdarcho susţine această ipoteză, de vreme ce aceste fosile au fost găsite într-o zonă continentală, interioară, unde existau păduri şi câmpii, precum şi râuri mari cu meandre şi zone mlăştinoase.”

Fosilele găsite în zonă arată că existau multe locuri în care trăiau laolaltă azhdarchide uriaşe şi azhdarchide de talie mică. Descoperirea lui Eurazhdarcho langendorfensis arată că existau multe specii diferite de animale, care vânau prăzi diferite în aceaşi zonă şi în acelaşi timp, zugrăvind o imagine a Cretacicului Târziu mult mai complexă decât se crezuse anterior.

Sursa: Science Daily / Foto: doi:10.1371/journal.pone.0002271.g009