La ce vârstă încep copiii să mintă?

Psihologul Angela Evans, de la Universitatea  Brock, şi Kang Lee, de la Universitatea Toronto, au publicat recent, în jurnalul Developmental Psychology, un articol în care arătau că, discutând cu un grup de copii de diferite vârste, aceştia au spus minciuni în următoarele proporţii:

• Vaccin „revoluționar” pentru pacienții cu melanom cutanat avansat
• Primul pas spre sanctificarea lui Antoni Gaudi, „arhitectul lui Dumnezeu”

• 25% dintre cei de doi ani
• 50% dintre cei de trei ani
• 80% dintre cei de patru ani

Cel mai interesant aspect este însă faptul că această capacitate de a spune minciuni este legată de dezvoltarea cerebrală.

Copiii care spun minciuni nu sunt „mai avansaţi din punct de vedere moral”, spune Angela Evans, dar sunt ceva mai avansaţi din punct de vedere cognitiv

Abilitatea copiilor de a minţi, ce înţeleg ei şi ce nu înţeleg ei despre minciună şi adevăr, metodele de a le încuraja onestitatea – toate aceste aspecte sunt de mare interes, de exemplu într-un context judiciar, când copiii sunt implicaţi ca martori în cadrul unor anchete.

Angela Evans a organizat un experiment în care a pus 41 de copii cu vârsta de doi ani şi 24 de copii de trei ani să ghicească despre ce jucărie este vorba după sunetele pe care le producea aceasta. La un moment dat, adultul care manevra jucăria ascunsă părăsea camera, spunându-i copilului să nu se uite despre ce jucărie era vorba. Cu ajutorul unei camere ascunse, se putea vedea dacă mititeii trişau sau nu. Întorcându-se în cameră, adultul îl întreba pe copil dacă s-a uitat la jucărie.

Copiii de doi ani care nu spuneau adevărul nu păreau totuşi să aibă neapărat intenţia de a induce în eroare adultul; ei ar fi vrut să nu se fi uitat la jucărie şi spuneau, aşadar, ce ar fi vrut ei să fi făcut: deci, spuneau că nu s-au uitat.

Angela Evans a testat apoi copiii pentru a afla ce nivel al dezvoltării cognitive trebuie să aibă pentru a fi capabili să spună o minciună.

„Când  minţi”, a explicat ea, „trebuie să te gândeşti la ce s-a întâmplat, să te abţii de a spune ce s-a întâmplat cu adevărat şi să poţi oferi un răspuns alternativ.”

Rostirea de minciuni a fost coorelată cu rezultate mai bune la un test ce presupunea ca micuţii săă se abţină de a da răspunsul „evident”. Li se cerea să spună „noapte” când vedeau o fotografie ce reprezenta Soarele şi să spună „zi” când vedeau o imagine a Lunii.

Psihologul a mai observat că, deşi copiii pot începe să mintă de la o vârstă foarte fragedă, copiii mai mici tind să se dea de gol atunci când li se pun întrebări de verificare, de exemplu: „cum arăta jucăria?” Asemenea situaţii, spune specialistul, le pot da părinţilor prilejul  de a discuta cu copilul despre ce e bine şi ce rău.

Iar pentru a-i linişti pe părinţi, psihologul le reaminteşte părinţilor că toţi spunem minciuni şi că acesta nu e un lucru absolut rău, în orice împrejurare.

Sursa: CBC News