În sfârşit: după 200 de ani de interdicţie, femeile din Paris au voie să poarte pantaloni
Najat Vallaud-Belkacem (foto), ministrul francez al drepturilor femeilor, a anunţat într-o declaraţie dată publicităţii astăzi că interdicţia stabilită pe 17 noiembrie 1800 nu este compatibilă cu valorile şi legile Franţei de astăzi.
Ordinul municipal solicita femeilor din Paris să ceară poliţiştilor permisiunea în cazul în care doreau „să se îmbrace ca un bărbat”, purtând pantaloni.
Legislaţia a fost modificată în 1892 şi 1909 pentru a permite femeilor să poarte pantaloni în cazuri speciale, „dacă ţin ghidonul unei biciclete sau frâiele unui cal”, însă ordinul a rămas în vigoare.
În urma unei întrebări din partea Jurnalului Oficial al Senatului Francez, Vallaud-Belkacem a explicat că, deşi nu a fost eliminat în mod formal, ordinul este abrogat de facto.
„Acest ordin avea ca scop, în primul rând, limitarea accesului femeilor la anumite posturi şi ocupaţii. Prin faptul că acestora le era interzis să se îmbrace ca bărbaţii, acestea le erau inaccesibile. Aşadar, acest ordin este incompatibil cu pricipiile egalităţii între femei şi bărbaţi. Din această incompatibilitate reiese abrogarea implicită a acestui ordin”, a explicat ministrul.
Femeile pariziene au cerut dreptul de a purta pantaloni în timpul Revoluţiei Franceze, atunci când revoluţionarii din clasa muncitoare erau cunoscuţi sub supranumele de „sans-culottes”, pentru că purtau pantaloni în loc de culottes (pantaloni din mătase ce ajungeau până la genunchi), care erau preferaţii burghezilor.
Sans-culottes (în stânga) şi reprezentanţi ai burgheziei purtând culottes (dreapta)
Modul în care se îmbracă femeile continuă să stârnească controverse în Franţa, un exemplu celebru având loc anul trecut, în luna mai. Cecile Duflot, un ministru în vârstă de 37 de ani, a fost criticată în 2012 după ce a venit îmbrăcată în jeans la prima întâlnire a noului guvern socialist. Atunci când a venit îmbrăcată în Parlament într-o rochie cu un model floral, Duflot a fost fluierată.
De asemenea, în cursul acestui weekend mai multe femei au decis să nu respecte protocolul Parlamentului francez, venind îmbrăcate în jeans la dezbaterile pe tema căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex.
Sursa: AFP