De ce nu mai conţin cocaină băuturile de tip cola? Răspunsul e surprinzător

În 1863, chimistul parizian Angelo Mariani a decis să combine coca cu vin, comercializând această băutură sub numele Vin Mariani. Amestecul de cocaină cu alcool duce la formarea unui alt drog – cocaetilena – cu efecte similare cocainei, diferenţa constând în efectul euforic mai pronunţat în cazul cocaetilenei.

Băutura inedită concepută de Angelo Mariani s-a dovedit foarte populară în Europa. Printre pasionaţii vinului Mariani s-au numărat Jules Verne, Alexandre Dumas şi Arthur Conan Doyle, băutura fiind lăudată inclusiv de liderii religioşi de la acea vreme.

Istoria consemnează proclamaţia celui mai important rabin din Franţa, care a spus „să fie lăudat vinul lui Mariani!”, iar liderul Bisericii Catolice de la acea vreme, Papa Leon al XIII-lea, purta mereu cu el o ploscă cu vinul lui Mariani, decernându-i o medalie de aur chimistului francez.

Observând succesul incredibil avut de băutura lui Mariani, farmacistul american John Stith Pemberton a decis să conceapă propria sa versiune. Rezultatul a purtat numele de „Pemberton’s French Wine Coca”, licoarea fiind comercializată drept panaceu. Printre altele, Pemberton susţinea că băutura sa „învigorează organele sexuale”.

La scurt timp după lansare, Pemberton s-a confruntat cu o mare problemă: băutura sa a devenit ilegală în regiunea din statul american Georgia unde acesta locuia. Motivul nu era cocaina, ci alcoolul. Inventatorul american nu s-a dat bătut, însă, şi a înlocuit vinul din băutură cu un sirop de zahăr. Noul produs a fost lansat pe piaţă în 1886 sub numele de „Coca-Cola”, respectând în totalitate legile care interziceau folosirea alcoolului.

În scurt timp, băutura a devenit foarte populară drept „băutură a intelectualilor” în rândul albilor bogaţi din Atlanta. Aceştia se întâlneau la farmacii pentru a consuma băutura, locuri ce deveniseră o alternativă la baruri pentru clasele înstărite din Georgia.

Începând cu 1899, Coca-Cola a început să fie vândută în sticle, ceea ce permitea şi afro-americanilor să consume această băutură. Până atunci, Coca-Cola fusese vândută în exclusivitate în farmacii, locuri segregate, în care americanii de culoare nu puteau pătrunde.

La scurt timp după ce americanii de culoare au început să aibă acces la Coca-Cola, albii din clasa mijlocie au început să se îngrijoreze că această băutură contribuia la consumul excesiv de cocaină în rândul afro-americanilor. Ziarele din sudul Statelor Unite au început să relateze că „diavolii negri dopaţi cu cocaină” violează femeile albe, iar poliţia nu îi poate opri. Din acest motiv, în 1903 reprezentanţii companiei Coca-Cola au reacţionat la temerile populaţiei albe, eliminând cocaina din băutură şi adăugând mai mult zahăr şi cofeină.

Cocaina avea să devină ilegală în SUA abia în 1914, la 11 ani după schimbarea efectuată de reprezentanţii companiei Coca-Cola. Principalul motiv consta în efectele sociale ale acestui drog, nu faptul că aceasta afecta sănătatea utilizatorului. Documente din acea eră confirmă că argumentele rasiste erau foarte răspândite, jucând un rol important în condamnarea cocainei. În 1910, Dr. Hamilton Wright, un reprezentant al Departamentului de Stat american, scria că „folosirea cocainei de către negrii din Sud este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă forţele de ordine, pentru că aceasta îi stimulează să violeze”. De asemenea, în 1914 doctorul Edward Williams scria în jurnalul Medical Standard că „negrul care a devenit dopat cu cocaină este o ameninţare pentru comunitatea sa; întreaga sa fire este schimbată în rău. Negrul timid dezvoltă un curaj aproape incredibil”.

Astăzi, Coca-Cola continuă să conţină coca, însă ecgnonina, alcaloidul cheie, este eliminată din fruza de cocă. Acest proces de extracţie a fost perfecţionat abia în 1929, astfel că până atunci elementele psihoactive ale frunzei de coca continuau să se găsească în cantităţi mici în Coca-Cola.

Autorul Dominic Streatfield relatează în cartea sa „Cocaine: An Unauthorized Biography” că acest proces de extracţie este realizat astăzi într-o fabrică din New Jersey deţinută de compania Stepan. În 2003, Stepan a importat 175.000 de kilograme de coca pentru Coca-Cola, o cantitate suficient de mare pentru a produce cocaină în valoare de 200 de milioane de dolari. Din acest motiv, fabrica în care este produs extractul din frunze de coca (cunoscut sub denumirea de „Merchandise No. 5”) este foarte bine păzită.

Surse: The Atlantic, The New York Times