Proiectul colonizării planetei Marte atrage deja investitori

30 01. 2013, 12:41

Organizaţia Mars One, cu sediul în Olanda, a beneficiat deja de investiţii care îi vor permite să finanţeze studiile de design conceptual şi programul de selecţie a astronauţilor, două componente ale proiectului ce vor începe în curând.

Mars One plănuieşte să organizeze un eveniment global de tip reality-TV care să documenteze întreaga desfăşurare a misiunii, cu camere care vor filma permanent, în toate etapele proiectului, de la alegerea astronauţilor la primii ani pe care coloniştii îi vor petrece pe Marte. Organizaţia crede că banii proveniţi din drepturile de difuzare şi din  sponsorizări vor ajunge pentru a acoperi cea mai mare parte a costurilor misiunii.

Investiţiile private, însă, vor fi şi ele importante pentru a asigura continuitatea programului. Banii vor fi utilizaţi pentru studii de design conceptual, diferite companii urmâînd să participe la licitaţii pentru a câştiga contractele legate de fabricarea navelor spaţiale, a construcţiilor modulare de pe marte şi a altor componente majore ale coloniei marţiene.

În cursul acestui an, după declaraţiile reprezentanţilor Mars One, va începe şi procesul de selecţie a astronauţilor, care va fi televizat.

Recent, Mars One a publicat cerinţele preliminare ale înscrierii la preselecţie. Candidaţii trebuie să aibă vârsta de cel puţin 18 ani, să aibă o stare de sănătate fizică şi mentală foarte bună şi să fie dispuşi să urmeze un program de pregătire ca va dura aproximativ 8 ani.

Procesul de selecţie va fi dificil, cred reprezentanţii organizaţiei, care se aşteaptă să primească sute de mii de aplicaţii de la persoone dornice să devină primii colonişti umani pe Marte.

Mars One plănuieşte să trimită pe Planeta Roşie o serie de misiuni robotice, între anii 2016 şi 2020, roboţii urmând să construiască acolo structuri care să asigure adăpost coloniştilor.

Cei patru astronauţi ar urma să sosească pe Marte în 2023, iar alte grupuri vor sosi ulterior, la intervale de doi ani. Nu există niciun plan de readucere a astronauţilor pe Pământ. 

Investiţiile vor fi administrate  de Interplanetary Media Group, o companie-fiică a Mars One, care va gestiona drepturile de distribuţie în mass media şi drepturile de proprietate intelectuală asociate cu colonizarea planetei Marte, au declarat oficialii organizaţiei.

Sursa: Space.com / Credit foto: Mars One / Bryan Versteeg