De ce nu mai poartă bărbaţii pantofi cu tocuri înalte?

„Timp de secole, în Orientul Apropiat, pantofii cu tocuri înalte au fost purtaţi drept încălţăminte pentru călărie”, a explicat Elizabeth Semmelhack, de la Bata Shoe Museum, din Toronto. 

„Când soldatul [persan] se ridica pe scările şeii, tocurile îl ajutau să ia o poziţie din care să poată să tragă cu arcul într-un mod mai eficient”, a adăugat Semmelhack. 

• Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
• Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?

La sfârşitul secolului al XVI-lea,  Persia lui Shah Abbas I avea cea mai mare de cavalerie în lume. Pentru a-l putea învinge pe cel mai mare duşman al său, Imperiul Otoman, Shah Abbas I a dorit să întărească legăturile cu Europa de Vest. Aşa se face că în 1599, el a trimis prima misiune diplomatică în Europa, ocazie prin care pantofii persani au stârnit interesul nobililor europeni. 

Astfel, în Europa, tocurile înalte au fost adoptate ca accesorii ce ofereau o înfăţişare virilă, o adevărată imagine a masculinităţii. 

Pe măsură ce purtarea tocurilor a fost adoptată şi de oamenii cu statut socio-economic scăzut, aristocraţii au simţit nevoia să se diferenţieze şi au mărit dimensiunea tocurilor. 

„Una dintre cele mai bune metode prin care se poate transmite altora informaţii despre statutul socio-economic sunt lucrurile nepractice”, a declarat Semmelhack, explicând că întotdeauna oamenii cu un statut socio-economic bun au folosit lucrurile nepractice, incomode şi luxoase pentru a-şi etala statutul privilegiat.  „Ei nu munceau pe câmp şi nu erau nevoiţi să meargă mult”.

Una dintre cele mai reprezentative personalităţi care a adoptat această modă a fost Ludovic al XIV-lea al Franţei care, prin purtarea tocurilor înalte şi roşii îşi suplimenta înălţimea, de doar 1,63 metri, cu 10 centimetri. 

Deşi, bărbaţii europeni au fost atraşi de tocuri pentru că li se părea că au un aer macho, cu timpul, multe elemente din moda masculină au început să fie întâlnite şi în rândul femeilor. 

„În 1630, femeile îşi tăiau părul şi îşi adăugau epoleţi la haine…fumau pipă şi purtau pălării şi erau foarte masculine. Iată motivul pentru care femeile au adoptat tocurile, într-un efort de a-şi face ţinutele să pară mai masculine”, susţine Semmelhack. 

Din acest moment, până la sfârşitul secolului al XVII-lea, a existat o modă unisex a pantofilor. 

Din secolul al XVIII-lea, tocurile au început să se diferenţieze iar: pentru bărbaţi ele deveneau mai late şi mai joase, în timp ce tocurile femeilor erau mai subţiri şi mai înalte. În Epoca Iluministă, mişcarea intelectuală a impus un nou respect pentru lucrurile practice şi raţionale, acordând mai multă importanţă educaţiei şi nu privilegiilor. Prin urmare, moda bărbaţilor a început să conţină mai multe lucruri practice. 

„Începuseră discuţiile care subliniau ideea conform căreia bărbaţii indiferent de statut, dacă erau educaţi, puteau deveni cetăţeni. Prin contrast, femeile erau văzute drept persoane emoţionale, sentimentale şi ineducabile.”, explică Semmelhack.

Pe măsură ce bărbaţii adoptau hainele şi încălţările comode, în cazul femeilor moda continua să adopte ţinute nepractice. Astfel, odată separate de funcţia lor iniţială, aceea de a-i ajuta pe bărbaţi la echitaţie, tocurile înalte încep să fie asociate cu accesoriile tipic femeieşti. În acest fel, la 1740 niciun bărbat nu ar mai fi purtat pantofi cu tocuri înalte.