Au fost dezvăluite proiectele care au câştigat concursul de 1 miliard de euro organizat de UE

24 01. 2013, 13:57

Verdictul Comisiei Europene a fost unul negativ pentru proiectul profesorului Adrian Ionescu, acesta nefiind selectat printre câştigători.

Primul proiect câştigător este The Human Brain Project, coordonat de Henry Markram, un specialist în neuroştiinţe în cadrul Institutului Federal de Tehnologie Elveţian din Lausanne. Proiectul intenţionează să simuleze tot ce se cunoaşte despre creierul uman într-un supercomputer.

Cel de-al doilea proiect câştigător, intitulat Graphene, este coordonat de Jari Kinaret, un specializat în fizică teoretică la Universitatea de Tehnologie Chalmers din Goteborg, Suedia. Acesta se va apleca asupra potenţialului grafenului – o formă ultrasubţire, flexibilă şi conductoare a carbonului – de a servi în diferite domenii, ajutând la dezvoltarea computerelor, a bateriilor şi a senzorilor.

Proiectele vor obţine 1 miliard de euro de-a lungul a 10 ani, jumătate din această sumă urmând să fie oferită de Comisia Europeană, iar cealaltă jumătate de participanţii la competiţie. Comisia va anunţa oficial rezultatele competiţie luni, 28 ianuarie. În primele 30 de luni ale proiectelor, acestea vor primi fiecare 54 de milioane de euro, urmând ca restul banilor să fie alocaţi după ce acestea ating bornele stabilite în proiect.

Competiţia Future and Emerging Technologies (FET) Flagship a fost lansată în 2009 drept o provocare ce avea ca scop aplicarea tehnologiilor de comunicare şi de informaţii asupra problemelor sociale. Reprezentanţii proiectului Human Brain susţin că acesta va duce la un progres medical în ceea ce priveşte afecţiunile cerebrale, iar cercetătorii ce susţin proiectul Graphene afirmă că acesta va duce la dezvoltarea de noi materiale care vor revoluţiona diferite industrii.

Câştigătorii competiţiei nu au vrut să comenteze înainte de anunţul oficial al Comisiei Europene, însă oamenii de ştiinţă implicaţi în proiectele care nu au fost selectate afirmă că această competiţie a fost foarte utilă, pentru că a dus la formarea de relaţii interdisciplinare între cercetători.

Sursa: Nature