Oamenii de ştiinţă au creat bumbacul super-absorbant care poate colecta apa din ceaţă

24 01. 2013, 00:00

Potrivit cercetătorilor, la temperaturi joase, bumbacul tratat cu acest polimer devine super absorbant, având capacitatea de a reţine apa până la 340% din greutatea sa (comparativ cu 18% cât reţine în mod normal). Pe măsură ce bumbacul se încălzeşte, el elimină în mod automat „apă pură”, până ce ajunge la 34 de grade Celsius. 

Invenţia a fost inspirată de insectele şi păianjenii din zonele de deşert care pot colecta şi consuma apă din ceaţă. Specialiştii susţin că accesibilitatea şi costurile reduse ale noului bumbac fac ca invenţia să poată fi utilizată în deşert sau în zonele de munte acolo unde se întâlneşte des ceaţa. În momentul actual, polimerul creşte preţul bumbacului cu doar 12%. 

Deocamdată nu se ştie cât de curând va fi implementată tehnologia, dar cercetătorii speră să o îmbunătăţească prin creşterea cantităţii de apă absorbită de bumbacul tratat şi prin scăderea temperaturilor la care materialul începe să elimine apa. 

Sursa: The Verge