Cercetătorii de la Stanford au introdus gene în corpul uman pentru a-l face imun la SIDA
Tratamentul experimental va preveni infectarea cu HIV a celulelor. De asemenea, noua formulă va putea susţine sistemul imunitar al celor deja infestaţi cu HIV, astfel încât aceştia să poată lupta împotriva virusului.
Tratamentul reprezintă o formulă îmbunătăţită a soluţiei care a funcţionat atât de bine în cazul pacientului din Berlin. Timothy Brown, cunoscut mai mult sub pseudonimul de pacientul din Berlin, este primul om din istorie vindecat de HIV printr-un transplant de măduvă osoasă. Oameni care se nasc cu o mutaţie a receptorului CCR5, una dintre cele două proteine de care se foloseşte HIV-ul pentru a intra în celulele T, sunt imuni la acest virus. Timothy Brown a primit măduvă osoasă tocmai de la un individ care avea această mutaţie.
Pentru că metoda prin care a fost tratat Brown nu poate fi utilizată din cauză că transplantele de măduvă sunt foarte riscante, acum, specialiştii au o nouă abordare care presupune copierea unor gene rezistente la HIV şi introducerea lor într-o celulă.
În acest moment există două metode diferite care sunt testate. Pe de-o parte, oamenii de ştiinţă de la Sangamo BioSciences din Richmond, California, au modificat receptorul CCR5 astfel încât să semene cu cel rezistent în mod natural. În acest moment, procedura este deja testată pe pacienţi suferinzi de SIDA.
Pe de altă parte, cercetătorii de la Stanford susţin că au găsit o metodă şi mai puternică de prevenire a HIV-ului. Ei au introdus, într-o secţiune neavariată a receptorului CCR5, trei gene care măresc rezistenţa imunitară la HIV, prevenind pătrunderea virusului prin receptorii CCR5 şi CXCR4.
„Tratamentul cu celule T rezistente nu va vindeca persoanele deja infestate cu HIV. Totuşi, acest set protector de celule T ar împiedica colapsul sistemului imunitar”, a explicat coautorul studiului, Dr. Sara Sawyer.
Tratamentul ar putea fi utilizat ca o alternativă la cocktail-ul de medicamente folosit de mulţi bolnavi de HIV care vor să împiedice dezvoltarea SIDA. Acest cocktail este necesar tocmai pentru că virusul este faimos pentru mutaţiile pe care le produce, medicamentele având capacitatea de a-l ataca la diferite stadii în timpul procesului de reproducere.
Chiar dacă tratamentul ar putea uşura vieţile a 34 de milioane de oameni infestaţi cu HIV, din întreaga lume, specialiştii se tem ca nu cumva inserarea noilor gene să aibă efecte negative asupra genomului, cauzând cancer sau alte probleme de sănătate. De asemenea, există riscul ca în cazul unora dintre pacienţi celulele să nu răspundă aşa cum ar trebui.