Aproape 1.000 de pisici din China au fost salvate de cuţitele bucătarilor
Activiştii din Changsha, capitala provinciei Hunan, au reuşit să salveze pisicile înfometate, închise în 40 de cuşti, după ce camionul care le transporta spre restaurant a fost implicat într-un accident.
Accidentul a întârziat călătoria cu 24 de ore, timp în care 50 de localnici au putut lua felinele. Se pare că la scurt timp după accident, a fost dat un anunţ pe reţeaua de socializare Weibo (un site chinezesc similar Twitter), prin care rezidenţii din Changsha erau îndemnaţi să adopte aceste pisici.
Unele dintre feline nu au supravieţuit accidentului, însă supravieţuitoarele au fost îngrijite, hrănite şi trimise la Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Mici, din Changsha.
În China, pisicile petrec luni închide câte 25 în cuşti cu lăţimea de 60 de centimetri şi lungimea de 90. În timp ce unele dintre ele mor înainte de a ajunge la destinaţie, restul sunt vândute restaurantelor pentru 1 – 2 dolari bucata.
Adesea, pisicile măcelărite pentru carne provin din mediul rural unde sunt crescute de săteni special pentru a fi vândute.
Chiar dacă mulţi chinezi consideră că pisicile nu trebuiesc mâncate pentru că aduc ghinion, în ultimul timp, zonele dezvoltate din China au înregistrat o creştere a consumului de feline.
Pentru că nu doar în China se întâlnesc consumatori de pisici, anual, la nivel mondial, 4 milioane de pisici sunt măcelărite pentru carne.
Activiştii susţin că acum, când chinezii au din ce în ce mai mulţi bani, multe delicatese, care până acum erau considerate prea scumpe, au început să fie din ce în ce mai căutate.