Statul pe scaun, obiceiul inocent care scurtează viaţa

13 01. 2013, 00:02

Toate dispozitivele electronice, de la computere până la tablete, contribuie la deformarea posturii şi la creşterea în greutate. Statul jos este unul dintre cei mai mari duşmani ai omului modern. De fapt, statul în şezut poate scurta viaţa unui individ, mai ales atunci când este combinat cu lipsa de exerciţii fizice. 

Potrivit unui studiu realizat în 2012, dacă reducem durata de stat pe scaun la doar 3 ore pe zi, atunci avem posibilitatea de a ne prelungi speranţa de viaţă cu 2 ani. 

În ultimul timp, mai multe studii au investigat preţul pe care îl plătesc oamenii pentru sedentarism iar rezultatele sunt îngrijorătoare:

1. Bărbaţii care sunt sedentari pentru mai bine de 23 de ore pe săptămână au un risc de deces cauzat de boli cardiovasculare de 64%, comparativ cu cei care sunt sedentari mai puţin de 11 ore în decursul a 7 zile. 

2. Un alt studiu, realizat pe mai bine de 17.000 de canadieni a arătat că riscul de a deceda din orice cauză este de 1,54 de ori mai mare în cazul indivizilor care îşi petrec mare parte din zi stând jos. 

3. Potrivit unui studiu realizat în Australia, timpul pe care îl petrec femeile stând pe scaun poate fi considerat un indicator în al creşterii în greutate. Statul jos continuă să fie un factor predictiv chiar şi atunci când femeile îşi controlează numărul de calorii consumate sau când practică exerciţii fizice. 

4. Oamenii care folosesc un computer pentru cel puţin 11 ore pe săptămână sau care se uită la TV cel puţin 21 de ore în decurs de 7 zile au mai multe şanse de a deveni obezi, comparativ cu persoanele care nu folosesc computerul sau televizorul pentru mai mult de 5 ore pe săptămână. 

5.Riscul de apariţie a sindromului metabolic creşte în funcţie de timpul petrecut de individ în faţa televizorului sau al computerului. Activităţile fizice au doar un impact minimal asupra relaţiei dintre sindromul metabolic şi timpul petrecut pe scaun. 

Prin urmare, mersul la sală s-ar putea să nu fie suficient pentru a combate efectele sedentarismului îndelungat. Potrivit unui articol din New York Times, după doar o oră de stat jos, producţia de enzime care ard ţesuturile adipoase scade cu 90 de procente. Statul pe scaun un timp îndelungat încetineşte metabolizarea glucozei şi scade nivelul de colesterol HDL. Acest lucru explică de ce oamenii care stau jos pentru perioade lungi de timp sunt mai predispuşi la diabet de tip 2 şi probleme cardiovasculare. 

Cel mai bun remediu

Practic, cel mai bun remediu ar fi exerciţiile fizice. Cu cât petreci mai mult timp stând jos, cu atât trebuie să faci mai multe exerciţii pentru a compensa sedentarismul. Mare parte dintre durerile de spate, gât şi muşchi sunt legate de absorbţia inegală a forţei cauzată de poziţia nenaturală pe care o au oamenii când stau la televizor sau computer. 

Tocmai de aceea este foarte important să ne menţinem o postură cât mai firească atunci când stăm jos. Cheia unei astfel de posturi este schimbarea frecventă a poziţiilor, la un interval de 20-30 de minute. 

Fizioterapeutul Kelly Starrett susţine că există câţiva paşi prin care ne putem corecta poziţia pentru a supravieţui timpului petrecut la locul de muncă, în faţa calculatoarelor. 

1. Ţine corpul drept, cu picioarele îndreptate spre înainte sau uşor spre interior. 

2. Poziţia corectă depinde de pelvis. Realinierea pelvisului se poate realiza pur şi simplu prin încordarea fundului.

3. Creaţi un pic de tensiune în trunchi prin încordarea uşoară a abdomenului.

4.Corectaţi-vă poziţia umerilor prin rotirea lor spre exterior, astfel încât omoplaţii să se apropie unul de altul şi pieptul să iasă în faţă. 

În mod normal această poziţie ar trebui păstrată indiferent dacă stăm în picioare sau pe scaun, astfel încât să păstrăm o postură firească a corpului şi să prevenim durerile de spate. Totuşi, atunci când stăm jos trebuie să nu uităm că majoritatea scaunelor au fost proiectate astfel încât să arate bine şi nu neapărat pentru a ajuta să ne aşezăm în poziţia corectă. Prin urmare, cel mai bine ar fi să stăm pe marginea scaunului, să ţinem sternul în faţa bărbiei şi să nu întindem gâtul prea mult spre înainte (aşa cum se întâmplă atunci când lucrăm mult la computer).

Nu uitaţi că, de cele mai multe ori, durerile de spate şi alte dureri musculare se datorează sedentarismului. Tocmai de aceea exerciţiile fizice şi cele de relaxare a muşchilor nu ar trebui să lipsească din rutina noastră. Mai jos puteţi urmări câteva exerciţii care ajută la consolidarea poziţiei corporale. 

Sursa: Mercola