Asteroidul Apophis, ce ne-a vizitat în noaptea trecută, este mai mare decât ne-am imaginat

10 01. 2013, 01:07

Reprezentanţii ESA au anunţat că telescopul Herschel a scanat roca intitulată 99942 Apophis în cursul ultimelor zile pe măsură ce se îndrepta spre vizita pe care a făcut-o prin apropiere de Pământ în noaptea de miercuri, 9 ianuarie spre joi, 10 ianuarie.

Telescopul a dezvăluit că diametrul acestui asteroid nu este aşa cum se credea, de 250 metri (cu o eroare de măsurare de 60 de metri), oferind o măsurătoare mai exactă: 325 de metri, cu o eroare maximă de măsurare de 15 metri.

„Creşterea în diametru cu 20%, de la 270 la 325 de metri, înseamnă, conform estimărilor noastre, că are un volum sau o masă cu 75% mai mare decât credeam până acum”, a explicat Thomas Mueller de Institutul Max Planck dedicat Fizicii Extraterestre.

Cercetătorii afirmă că există un risc de 1 la 250.000 ca acest asteroid să se ciocnească cu Terra în data de 13 aprilie 2036.

Vizita de astăzi este la o distanţă mare, de 14,5 milioane de kilometri. Chiar şi aşa, graţie acestei treceri oamenii de ştiinţă vor putea să calculeze mai bine traiectoria asteroidului cu ocazia următoarelor vizite, în 2029 şi 2036.

De asemenea, cercetătorii au folosit senzori termici pentru a afla că Apophis este ceva mai închis la culoare decât se credea. Doar 23% din lumina care cade pe asteroid este reflectată, restul fiind absorbită. Această descoperire este importantă, pentru că permite oamenilor de ştiinţă să calculeze efectul Yarkovsky, care provoacă accelerarea asteroidului.

Vizita asteroidului a putut fi urmărită în direct astăzi, 10 ianuarie 2013, începând cu ora 02:00, ora României, pe camera spaţială SLOOH.

Surse: AFP, SLOOH