Datorită unei enzime numite lactază, cei mai mulţi copii pot digera lapte fără a avea probleme. Până acum câteva mii de ani, acea enzimă se dezactiva atunci când individul atinge maturitatea. Dina acest motiv, majoritatea adulţilor deveneau intoleranţi la lactoză.
Acum, însă, acest lucru nu se mai întâmplă în cazul multor oameni care descind din Europa de Nord, Europa Centrală şi anumite părţi din Africa şi din Orientul Mijlociu.
„Când am început să bem lapte, s-a produs ceva ce a redus mortalitatea”, a declarat Loren Cordain, de la Universitatea Colorado.
Laptele este un aliment destul de hrănitor, având proteine, micronutrienţi, calciu şi carbohidraţi. Astfel, nu este de mirare că, pentru fermierii din neolitic el era un fel de super aliment. Mai mult, chiar şi cei care aveau intoleranţă la lactoză ar fi putut beneficia de pe urma laptelui.
Dar acum aproximativ 8000 de ani, când,pe teritoriul pe care astăzi în numim Turcia, oamenii au început să mulgă primele vaci, capre şi oi domestice, mutaţiile genei care produce lactaza au început să fie mult mai des întâlnite. În acel moment, adulţii au început să dezvolte toleranţă la lactoză.
Specialiştii consideră că o combinaţie a doi factori ar putea explica persistenţa acestei mutaţii la populaţia din Europa de Nord.
În primul rând, clima răcoroasă le-a permis acestora să păstreze laptele proaspăt pentru mai mult timp. De asemenea, în timpul foametei, laptele era unul dintre alimentele relativ uşor de procurat, pe care un număr mare de oameni se baza. Cum mulţi indivizi aveau intoleranţă la lactoză, în astfel de perioade, supravieţuiau doar cei care puteau consuma laptele fără a avea probleme. Astfel, cei cu toleranţă la lactoză reuşeau să transmită mutaţiile genetice mai departe.
Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă nu au descoperit şi motivul pentru care toleranţa la lactoză s-a transmis atât de repede în rândul adulţilor. Unele teorii susţin că laptele a fost o alternativă mai sănătoasă la apa contaminată.