Catedrala de carton – un proiect pentru un oraş devastat de cutremur
Autorul proiectului este arhitectul japonez Shigeru Ban, care a acceptat să lucreze gratis pentru a înzestra comunitatea religioasă ce ţine de Biserica Anglicană cu un nou edificiu de cult.
Noua catedrală va fi construită predominant dintr-un material cu totul neobişnuit pentru clădiri de asemenea mărime: tuburi din carton cu diametrul de 60 cm, acoperite cu o peliculă de poliuretan impermeabil şi care au primit un tratament de ignifugare.
Catedrala va avea o formă simplă, triunghiulară, şi va putea adăposti 700 de persoane. Va fi gata în primăvara anului următor, iar arhitectul consideră că ea poate rezista cel puţin 50 de ani, chiar dacă autorităţile religioase din oraş au cerut ca ea să dureze 10 ani, până când va putea fi construită o altă catedrală din materiale mai tradiţionale.
Ban, un arhitect renumit pe plan internaţional, se ocupă adesea de proiecte comerciale majore, precum clădiri de birouri şi hoteluri, dar munca lui are şi o importantă latură umanitară: este un pionier în domeniul aşa-numitei arhitecturi pentru situaţii de urgenţă, ce implică proiectarea unor clădiri ce pot fi construite rapid în zone lovite de dezastre. A participat la mai multe proiecte de aceste gen, construind adăposturi pentru refugiaţi după genocidul din Ruanda şi alte structuri de acest tip cu prilejul unor situaţii de urgenţă în Turcia şi Japonia.
Una dintre caracteristicile proiectelor lui este utilizarea materialelor reciclate, de exemplu containere metalice mari pentru transporturi navale, dar şi navete de bere; acestea din urmă, umplute cu saci cu nisip, au servit la construirea fundaţiilor pentru adăposturile ridicate în urma cutremurului din Kobe, Japonia, în 1995. Ban are însă o preferinţă specială pentru tuburile de carton, care sunt uşoare şi ieftine şi pot fi procurate cu mai multă uşurinţă în situaţii de urgenţă, după dezastre, spre deosebire de materiale tradiţionale precum lemnul şi oţelul.
Sursa: Discovery News / Credit foto: Christchurch Cathedral