Somonul modificat genetic ar putea ajunge în curând pe piaţă
AquAdvantage a fost obţinut din somon de Atlantic căruia i-au fost inserate gene provenite de la alte două specii: somonul Chinook din Pacific (Oncorhynchus tshawytscha) şi o specie de peşti din Atlantic numită Zoarces americanus. Acest transfer de gene face ca peştele astfel obţinut să crească de două ori mai repede decât somonul de Atlantic obişnuit, mărind astfel eficienţa industriei piscicole de profil.
Dar, ca toate organismele modificate genetic, somonul AquAdvantage a declanşat polemici violente. Deşi FDA susţine că AquAdvantage îndeplineşte normele de siguranţă pentru consumul uman, criticii proiectului susţin că nu se cunoaşte totul despre impactul pe care somnonul modificat genetic l-ar avea asupra sănătăţii umane, asupra industriei de pescuit, asupra populaţiilor sălbatice de peşti şi ecosistemelor în care acestea trăiesc.
Dacă aceşti peşti transgenici ar scăpa din crescătorii, ei ar putea afecta caracteristicile genetice ale somonului sălbatic de Atlantic, cu consecinţe imposibil de anticipat. Se vehiculează, de asemenea, temeri asupra unor posibile efecte asupra sănătăţii oamenilor – inclusiv alergii specifice la aceşti peşti cu care organismul uman nu este obişnuit – şi argumente de ordin etic privind dreptul oamenilor de ştiinţă de a interveni după bunul lor plac în genetica organismelor vii.
În replică, oficialii companiei AquaBounty au explicat că pentru consum vor fi crescute numai femele sterile, în crescătorii aflate la distanţă de ecosistemele acvatice în care trăiesc somonii sălbatici, pentru a evita astfel încrucişarea celor două tipuri de peşti; de asemenea, ei susţin că, deoarece creşterea şi distribuirea pe piaţă a somonului modificat genetic vor avea loc mai rapid, amprenta de carbon şi impactul ambiental, în general, vor fi mai mici.
Oponenţii critică, de asemenea, faptul că nu li se va lăsa cumpărătorilor libertatea alegerii, deoarece aceştia nu vor putea şti dacă mănâncă sau nu somon modificat genetic: legislaţia americană nu impune ca alimentele obţinute din specii modificate genetic să fie inscripţionate ca atare.
Mai multe specii de plante modificate genetic se folosesc deja în lume, de la soia şi porumb la rapiţă şi papaya, dar aprobarea FDA privind somonul AquAdvantage marchează intrarea pe piaţă, pentru prima dată, a unor produse alimentare obţinute dintr-un organism animal modificat genetic.
După recenta anunţare a aprobării iniţiale de către FDA, urmează o perioadă de 60 de zile de discuţii publice asupra acestei decizii. După analizarea comentariilor, agenţia ar putea da avizul final la începutul anului 2013.
Sursa: Live Science / Foto: AquaBounty