Cum ne protejăm animalele de companie cu ocazia sărbătorilor? Iată sfaturile experţilor
Pe măsură ce sărbătorile de iarnă se deosebesc prin mâncărurile tradiţionale şi decoraţiunile deosebite, aceleaşi lucruri se pot dovedi a fi dăunătoare animalelor noastre de companie. În fiecare an, veterinarii sunt nevoiţi să trateze animale afectate de ingerarea decoraţiunilor şi a alimentelor de sărbători.
„Oamenii adoră să îşi decoreze casa cu ocazia sărbătorilor, însă am face bine să ţinem cont că unele decoraţiuni şi anumite dulciuri pot fi periculoase pentru animale”, a explicat Karl Jandrey, profesor la Spitalul Veterinar William R. Pritchard.
„Din fericire, majoritatea obiectelor ingerate nu sunt foarte periculoase. Cu toate acestea, unele obiecte aparent inofensive pot provoca daune interne şi pot duce chiar la moartea animalelor noastre dragi”, a explicat expertul.
Specialiştii veterinari de la UC Davis au elaborat o listă cu obiectele cu care trebuie să avem grijă în jurul animalelor de companie:
- Ciocolata – ciocolata conţine ingrediente care pot fi toxice pentru animalele de companie. Cu cât o ciocolată este mai neagră (cu un conţinut mai mare de cacao), cu atât este mai periculoasă. Deşi câinii sunt cei mai afectaţi de ciocolată, şi pisicile şi alte animale pot suferi din cauza ciocolatei. De aceea, experţii recomandă să nu lăsăm animalele de companie să mănânce ciocolată. Dacă au consumat acest desert şi dau semne de anxietate, agitaţie şi de vomă, este bine să consultăm un medic veterinar cât se poate de repede.
- Poinsettia şi ilex – aceste plante tradiţionale de Crăciun pot provoca animalelor de companie iritaţii, salivare excesivă, apetit scăzut şi vomă. Dacă animalele au consumat aceste plante, este recomandată contactarea unui medic veterinar.
- Vâsc – în cantităţi mici, vâscul poate provoca iritări gastrointestinale ce pot duce la salivare excesivă, vomă sau diaree. O cantitate mai mare poate provoca probleme mai mari. Experţii recomandă contactarea imediată a unui medic veterinar în cazul în care animalul de companie a consumat vâsc.
- Firele electrice – animalele de companie se pot curenta foarte uşor dacă mestecă cablurile luminiţelor de Crăciun, care sunt de obicei subţiri şi neizolate. Probleme de respiraţie sunt un semn al electrocutării, alte manifestări fiind arsurile pe buze şi limbă. Dacă identificaţi aceste simptome la animalul de companie, contactaţi un medic veterinar.
- Beteala – deşi este un element decorativ frumos, beteala poate provoca decesul animalului de companie atunci când este înghiţită, deoare duce la blocaj intestinal. Dacă suspectaţi că animalul de companie a consumat beteală şi prezintă o lipsă a apetitului, vomită sau are diaree, contactaţi de urgenţă medicul veterinar.
Experţii recomandă supravegherea animalelor de companie în această perioadă, mai ales în apropierea obiectelor periculoase, pentru a ne asigura că avem parte de sărbători fericite. Cel mai bun tratament este prevenirea, concluzionează experţii.
Sursa: UC Davis