Un „mega-piranha” străvechi avea o muşcătură incredibil de puternică

Muşcătura sa era chiar mai puternică (raportat la greutatea corpului) decât a teribilului prădător Carcharodon megalodon, un monstruos rechin preistoric care ajungea la peste 15 metri lungime şi care a fost contemporan cu Megapiranha.

Fosilele peştelui mega-piranha au fost studiate de cercetători de la Universitatea Americană din Cairo.

• Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
• Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”

Megapiranha paranensis era un peşte cu greutatea de 9-13 kg, care trăia în America de Sud în Miocen, când bazinele fluviilor Parana şi Amazon formau un habitat continuu. Mare parte dintre animale – şerpi, peşti, crocodili – erau pe atunci de talie foarte mare.

Dar, odată cu ridicarea Munţilor Anzi, cele două bazine au fost separate, iar oamenii de ştiinţă cred că aceasta a fost cauza dispariţiei peştelui mega-piranha. Fragmentarea habitatelor a dus la restrângerea resurselor, care nu au mai fost suficiente pentru a susţine existenţa unor prădători de talie atât de mare.

Pentru a afla cât de puternică era muşcătura acestui peşte, cercetătorii au studiat una dintre rudele sale actuale, de talie mult mai mică, piranha negru (foto).

Acest peşte carnivor are sub 1 kg, dar este faimos pentru dinţii săi ascuţiţi, voracitatea sa şi capacitatea de a devora, în grup, prăzi cu mult mai mari, precum peştii arapaima, cu lungimea de 2,5 metri.

Aceşti peşti pot să muşte cu o forţă impresionantă, de 320 Newtoni, aproximativ de 35 de ori greutatea lor. Această muşcătură puternică le permite să smulgă rapid bucăţi de carne din animalele care trec pe lângă ei.

Cercetătorii au realizat o simulare computerizată a forţelor mecanice generate de fălcile peştilor. Au constatat că, la piranha negru, muşcătura foarte puternică se datorează faptului că muşchii fălcilor conectează partea posterioară a maxilarului cu cea frontală, aproape de dinţii din faţă, ceea ce permite un transfer mult mai eficient al forţei musculare la dinţi.

Extrapolând aceste date de la piranha negru la mega-piranha, oamenii de ştiinţă au reuşit să reconstituie caracteristicile mecanice al muşcăturii prădătorului extinct.

Din calcule a rezultat că mega-piranha putea să muşte cu o forţă cuprinsă între 1.240 şi 4.749 Newtoni. În funcţie de greutatea peştelui, forţa muşcăturii putea fi, astfel, de până la 50 de ori mai mare decât greutatea lui.

Sursa: Live Science/Credit foto: Steve Huskey