„Vom clona oameni în 50 de ani”, anunţă laureatul Premiului Nobel pentru Medicină 2012
Sir John Gurdon, ale cărui eforturi din anii ’50 şi ’60 în domeniul clonării broaştelor au dus ulterior la crearea celebrei oi Dolly în 1996, afirmă că pasul spre clonarea umană ar putea avea loc în maximum jumătate de secol.
Deşi orice tentativă de a clona un om ar fi însoţită în mod automat de probleme etice complexe, Gurdon crede că oamenii vor accepta clonarea umană dacă această tehnică va aduce beneficii medicale concrete.
Fertilizarea in-vitro a fost privită cu suspiciune la început, dar a devenit acceptată pe scară largă după ce în 1978 s-a născut Louise Brown, primul „copil din eprubetă”, a explicat cercetătorul.
Cu toate acestea, omul de ştiinţă a explicat că este nevoie de îmbunătăţiri semnificative în metodele de clonare înainte ca acestea să poată fi folosite pe oameni, deoarece vasta majoritate a embrionilor clonaţi de astăzi sunt deformaţi.
Sir John a declarat în cadrul emisiunii „The Life Scientific” difuzate de BBC Radio 4 că a prezis la vremea experimentelor sale cu broaşte că în maximum 50 de ani va fi clonat cu succes şi un mamifer, adăugând că „poate acelaşi răspuns e valabil şi atunci când vorbim despre clonarea umană”. „Dolly a arătat că nu am fost departe de adevăr”, a adăugat cercetătorul.
Sir John a explicat că, mai exact, clonarea unui om este acelaşi lucru cu crearea unui geamăn identic, astfel că doctorii „nu ar face altceva decât să copieze ceea ce natura a făcut deja”.
„Eu cred că orice putem face pentru a reduce suferinţa şi pentru a îmbunătăţi sănătatea umană va fi, de regulă, acceptat de publicul larg – aşadar, dacă vor fi convinşi că acest procedeu, clonarea, va rezolva unele probleme şi va fi util oamenilor, va fi acceptat”, a mai spus laureatul premiului Nobel.
Cercetătorul afirmă că atunci când ţine cursuri la Universitatea Cambridge, el îi întreabă cu regularitate pe studenţi dacă ar fi de acord ca părinţii copiilor decedaţi, care nu mai sunt fertili, să creeze alt copil folosind ovulele mamei şi celule prelevate din pielea primului copil, presupunând că tehnica ar fi sigură şi eficientă.
„În medie, voturile sunt în proporţie de 60% în favoarea acestui lucru. De obicei, cei care votează «nu» spun că motivul este acela că ar simţi că noul copil ar fi un fel de înlocuitor pentru primul. Dar dacă asta este dorinţa părinţilor, de ce ar trebui ca eu sau tu să le stăm în cale?”, a conchis omul de ştiinţă.
Sursa: Business Insider