Un sanctuar pentru rechini: aceste animale vor fi protejate într-o zonă oceanică imensă, aproape cât Australia
O treime dintre speciile cunoscute de rechini se află deja pe Lista Roşie a speciilor ameninţate cu dispariţia. Pescuitul excesiv al acestor animale marine – multe dintre specii fiind prădători de top, aflaţi în vârful piramidei trofice – perturbă grav ecosistemele în care trăiesc.
Săptămâna trecută, un alt stat insular, Polinezia Franceză, a declarat sanctuar o zonă oceanică aflată în continuarea sanctuarului din Insulele Cook. Împreună cu alte suprafeţe învecinate, declarate arii protejate în cursul ultimilor ani, s-a constituit o zonă marină uriaşă – aproape de mărimea continentului australian – în care pescuitul rechinilor şi deţinerea ori comercializarea produselor obţinute din aceste animale vor fi interzise.
Şi alte state insulare au înfiinţat sanctuare marine pentru protecţia rechinilor; printre acestea se numără Palau, Maldive, Tokelau, Honduras, Bahamas şi Insulele Marshall.
Efortul lor este sprijinit de organizaţii de protecţie a naturii, precum Pew Environment Group, care s-a implicat, alături de Pacific Islands Conservation Initiative, în înfiinţarea sanctuarului din apele Insulelor Cook.
Statele insulare au un rol extrem de important în protecţia speciilor marine ameninţate, datorită întinderii mari a apelor lor teritoriale.
Sursa: BBC News