Sursa vieţii va fi căutată de observatorul astronomic de la bordul unui Boeing 747

12 12. 2012, 00:00

O echipă de cercetători va folosi tehnologia cu infraroşu pentru a căuta o colecţie de molecule din norii de praf ce înconjoară cinci stele tinere. 

Cercetarea se va realiza la bordul unui Boeing 747 care va conţine Observatorul Stratosferic pentru Astronomie prin Infraroşu, reprezentând o cooperare între NASA şi Centrul Aerospaţial German. 

„Ne interesează modul în care s-a format şi de unde a venit materia care contribuie la dezvoltarea vieţii planetare. De când există aceasta în sistemul nostru solar? Este posibil ca ea să existe şi în altă parte? Nu putem călători înapoi în timp pentru a observa cum s-a format sistemul nostru, dar ne putem uita la alte regiuni despre care credem că sunt similare”, a declarat profesorul Douglas Whittet. 

Observarea prin infraroşu a stelelor nou-născute , cu ajutorul telescoapelor amplasate pe Pământ, arată prezenţa moleculelor organice şi a apei în norii rămaşi de pe urma formării lor. Aceste rămăşiţe pot constitui materii prime din care se vor forma planete. 

Acum, specialiştii susţin că observatorul aerian va ajuta la colectarea unor date mai specifice. 

„Încercăm să analizăm o parte din spectru care nu penetrează atmosfera foarte bine”, a adăugat Whittet, care a explicat că umiditatea din atmosferă absoarbe radiaţiile infraroşii pe care specialiştii încearcă să le detecteze. 

Cu ajutorul observatorului aerian, situat la o altitudine de 12.000 de kilometri, aceste probleme vor putea fi depăşite. 

Sursa: UPI