Pentru prima dată putem vedea cum arăta omul hobbit
Homo floresiensis, aşa cum a fost botezat oficial acest specimen, a născut multe controverse atunci când a fost descoperit în 2003. Unii cercetători argumentau că ar fi vorba de o specie primitivă, în timp ce alţii sugerau că ar putea fi un individ aparţinând unei specii deja descoperite, dar care a fost născut cu unele mutaţii.
Acum, antropologul Susan Hayes, de la Universitatea din Noul Wales de Sud a creat o „aproximare facială” a hobbitului, folosind rămăşiţele descoperite ale unie femele.
Homo floresiensis a fost un hominid de statură mică, cu un creier mic, dar cu dinţi şi picioare relativ mari pentru înălţimea lor.
Proiectul „a durat mai mult decât am anticipat şi mi-a cauzat multe dureri de cap, dar acum sunt mulţumită şi cu dezvoltarea metodologică şi cu rezultatele finale. Ea nu poate fi numită frumoasă, dar cu siguranţă este diferită”, a declarat Hayes.