Zâmbetele bărbaţilor chiar „topesc” inimile femeilor?

04 12. 2012, 12:19

 

Cercetătorii spanioli au analizat modul în care femeile se comportă în diferite situaţii cu prietenii şi colegii de sex masculin. Astfel, ei au realizat un experiment în care un bărbat juca un rol dominant prin instruirea femeilor într-un anumit domeniu. În urma testului s-a constatat că femeile erau mai supuse atunci când bărbatul zâmbea în timp ce le dădea instrucţiuni. 

Mai mult, acest fenomen s-a observat chiar şi atunci când bărbatul a făcut o remarcă sexistă, după ce a dat instrucţiunile. 

În plus, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Granada, din Spania, au descoperit că zâmbetul devine cu atât mai puternic şi mai convingător cu cât este mai larg. În urma acestui experiment, cercetătorii au concluzionat că femeile au avut tendinţa să îl asculte pe bărbat din cauza „căldurii percepute”. 

Experta în limbajul trupului, Patti Wood explică faptul că acest fenomen are loc ca urmare a faptului că femeile se bazează pe limbajul trupului mai mult decât bărbaţii. „Chiar dacă există o disonanţă între ceea ce un bărbat spune şi ce indică poziţia corpului, femeile vor acţiona în funcţie de limbajul trupului. dacă văd un zâmbet, atunci interacţiunea pare mai prietenoasă”, a declarat aceasta. 

Pentru a evita manipularea produsă cu ajutorul zâmbetului, Wood susţine că este important ca femeile să cunoască ceea ce vor înainte să se întâlnească pe bărbaţi. De asemenea, specialista consideră că este bine ca femeile să nu evite contactul vizual şi să nu zâmbească mai mult decât este nevoie. „Zâmbetul le face pe femei să pară mai slabe. Dacă zâmbeşti când ai ceva important de spus faci ca afirmaţia să pară neimportantă”, a continuat Wood. 

Sursa: Medical Daily