Procesul conceput de Yong Mao de la Universitatea Nottingham, alături de colegii săi, nu reprezintă o singură inovaţie, ci o serie întreagă de inovaţii ce permit conceperea unor grinzi inovatoare. Mai întâi, cercetătorii încep să testeze o grindă virtuală, supunând-o sarcinii la care urmează să servească în realitate. Atunci când grinda virtuală „cedează”, cercetătorii folosesc un software sofisticat ce permite analizarea zonei din grindă care a dus la cedarea acesteia, iar apoi zona vulnerabilă este înlocuită cu o structură de tip fractal, ce poate fi tipărită cu ajutorul unei imprimante 3D. Acest proces este reluat de mai multe ori, fiecare adăugire a unei structuri de tip fractal ducând la creşterea capacităţii de rezistenţă a grinzii şi la reducerea greutăţii sale.
Momentan, tehnologia actuală a imprimantelor 3D permite doar 3 etape de îmbunătăţire a grinzilor. Chiar şi aşa, acest lucru permite conceperea unor grinzi de 10.000 de ori mai rezistente decât grinzile obişnuite din oţel.
În acest moment, singura limitare a acestor structuri este nivelul de fidelitate al imprimantelor 3D. Pentru că aceste grinzi sunt proiectate special, este absolut necesar ca imprimanta să reproducă exact modelul computerizat, altfel grinda poate ceda. Pe măsură ce imprimantele 3D vor deveni mai sofisticate, având un grad de fidelitate mult mai mare, aceste grinzi super-rezistente şi super-uşoare vor creşte în dimensiuni, fiind posibilă folosirea lor la scară tot mai mare, ceea va duce la conceperea unor structuri extraordinar de rezistente şi foarte uşoare.
Surse: Gizmodo, Physics World