A fost descoperită cea mai mare gaură neagră observată până acum (VIDEO)

29 11. 2012, 13:24

Gaura neagră supermasivă este localizată în galaxia NGC 1277, din constelaţia Perseu şi are o masă echivalentă cu cea a 17 miliarde de sori. În aceste condiţii, 14% din masa totală a galaxiei este deţinută de gaura neagră. Pentru a ne putea da seama ce înseamnă acest procent, trebuie să ne gândim că, în mod normal, o gaură neagră ocupă doar 0,1% din masa totală a galaxiei gazdă. 

Oamenii de ştiinţă susţin că gaura neagră gigantică este de 11 ori mi mare decât orbita lui Neptun. Aşa se înţelege de ce, când au măsurat-o pentru prima dată, au crezut că au greşit calculele.  

„Prima dată când am realizat calculele, am crezut că am greşit ceva. Am mai calculat încă odată cu acelaşi instrument, pentru ca în cele din urmă să schimbăm instrumentul”, a declarat astronomul van den Bosch. 

Descoperirea, spun oamenii de ştiinţă, are potenţialul de a-i ajuta să afle noi detalii cu privire la modul în care au evoluat găurile negre în centrul galaxiilor. 

Până acum, specialiştii au crezut că există o legătură între dimensiunea centrului unei galaxii şi gaura neagră. ACum, proporţiile observate în cazul galaxiei NGC 1277, pun această teorie sub semnul întrebării. 

Oamenii de ştiinţă susţin că, în timpul studiului ce urmărea descoperirea celor mai mare găuri negre şi în care au fost analizate peste 700 de galaxii, au mai observat alte 5 galaxii vecine cu  NGC 1277 , care par să îi semene acesteia.

;

Sursa: Live Science