Home » D:News » „Calendarul creştin este greşit. Iisus nu s-a născut când se crede”, anunţă Papa în noua sa carte

„Calendarul creştin este greşit. Iisus nu s-a născut când se crede”, anunţă Papa în noua sa carte

„Calendarul creştin este greşit. Iisus nu s-a născut când se crede”, anunţă Papa în noua sa carte
Publicat: 23.11.2012
Papa Benedict al XVI-lea a publicat al treilea volum din trilogia dedicată vieţii lui Iisus Hristos. În această carte, Papa anunţă că Iisus s-ar fi născut cu câţiva ani mai devreme decât se crede astăzi.

Calendarul folosit astăzi de creştini este greşit, anunţă liderul Bisericii Catolice. Acest calendar, ce începe de la naşterea Mântuitorului, a fost creat de călugărul Dionisie Exiguul în secolul al VI-lea (sfântul s-a născut în Dobrogea în anul 470 şi a murit la Roma în 545). Papa spune că „Dionisie Exiguul a făcut o greşeală de câţiva ani în calculele sale. Data adevărată a naşterii lui Iisus a avut loc cu câţiva ani înainte”.

Numeroşi cercetători şi istorici au contestat data naşterii lui Iisus, născând numeroase discuţii între teologi şi alţi exegeţi, însă acum este pentru prima dată când liderul Bisericii Catolice ridică semne de întrebare pe această temă.

Cartea publicată de Papa Benedict, intitulată „Jesus of Nazareth: The Infancy Narratives”, a fost publicată în limba engleză în cursul acestei săptămâni. Editura a tipărit deja milioane de exemplare, aşteptându-se să fie un best-seller, la fel ca primele două cărţi din trilogie. De asemenea, se estimează că volumul va fi tradus în 20 de limbi, urmând să fie publicat în 72 de ţări.

Suveranul Pontif relatează că Evanghelia după Matei susţine că Iisus s-a născut atunci când Irod cel Mare era regele Iudeei. Cu toate acestea, dat fiind că Irod a murit în anul 4 î. Hr., acest lucru înseamnă că Iisus s-a născut cu câţiva ani înainte de data consemnată în calendarul lui Dionisie exiguul. 

Cartea Suveranului Pontif nu este prima scriere ce contestă data naşterii lui Iisus. Exegeţii dispută această dată încă de acum câteva secole. De altfel, Evanghelia după Luca susţine că naşterea lui Iisus a avut loc atunci când Quirinius era guvernatorul Siriei, în anul 6 d. Hr.

Papa Benedict mai scrie că, în ciuda a ceea ce se crede în mod popular, la naşterea lui Iisus nu a asistat vreun animal. „Nu este menţionat niciun animal în Evanghelii”, scrie Suveranul Pontif. 

De asemenea, autorul subliniază că Imaculata Concepţie este „o piatră de temelie a credinţei creştine”, fiind un semn al „puterii creative a lui Dumnezeu”. „Dacă Dumnezeu nu are putere asupra materiei, atunci pur şi simplu el nu este Dumnezeu”, argumentează Papa. „Dar el are această putere, iar prin concepţia şi învierea lui Iisus Hristos a dat naştere unei noi creaţii”, afirmă Papa Benedict al XVI-lea.

Surse: Time, The Telegraph

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...