Un simplu test de sânge ne poate spune cât mai avem de trăit
Testul ne permite să aflăm vârsta biologică a indivizilor, prezicând cu exactitate durata de viaţă a acestora. Invenţia funcţionează prin măsurarea lungimii unor structuri numite telomeri, despre care se ştie că au capacitatea de a se scurta de fiecare dată când are loc diviziunea celulară. Lungimea telomerilor asigură o estimare mai exactă a vârstei biologic, decât calcularea vârstei cronologice.
Ca urmare a acestui lucru, unii experţi s-au gândit că ar putea utiliza telomerii pentrua estima cât de mult mai au de trăit indivizi, presupunând că aceştia vor muri din cauze naturale.
Astfel de test au fost des utilizate asupra animalelor, iar acum, oamenii de ştiinţă le-au folosit pe o populaţie restrânsă de păsări cântătoare.
În studiu, specialiştii au măsurat lungimea medie a telomerilor dintr-o populaţie de 320 de pitulice de la insula Cousin.
„Rezultatele noastre furnizează prima dovadă clară cate atestă existenţa unei relaţii între lungimea telomerilor şi mortalitatea în cazul speciilor sălbatice. De asemenea, am reuşit să demonstrăm că rata de scurtare a telomerilor poate acţiona ca un indicator al vârstei biologice”, a declarat autorul studiului.
Noul studiu a evidenţiat faptul că lungimea telomerilor poate prezice moartea iminentă indiferent de vârstă. În cazul păsărilor care deţineau telomeri ce se scurtau rapid, s-a constatat că acestea urmau să moară în decursul anului.
Cu toate că telomerii se scurtează odată cu înaintarea în vârstă, rata la care se produce acest eveniment diferă de la individ la individ, în funcţie de modul în care subiectul experimentează stresul biologic cauzat de schimbările şi efortul cu care se confruntă în timpul vieţii.
Sursa: Telegraph